Taxă pe nepăsare: Impozite majorate cu 300% pentru proprietăți și terenuri neîngrijite în 2025

08 Iul. 2024, 15:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Iul. 2024, 15:51 // Actual //  bani.md

Începând cu anul 2025, autoritățile locale din România vor avea dreptul să majoreze impozitul pe bunuri imobiliare și impozitul funciar cu până la 300% pentru clădirile și terenurile intravilane neîngrijite, precum și pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Această măsură face parte din politica bugetar-fiscală pentru anul viitor și are ca scop încurajarea proprietarilor să întrețină și să utilizeze corespunzător bunurile imobile și terenurile agricole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Conform noilor reglementări, clădirile și terenurile care sunt lăsate în paragină sau nu sunt întreținute corespunzător vor fi supuse unor impozite semnificativ mai mari. În cazul terenurilor agricole, dacă acestea nu sunt lucrate timp de doi ani consecutivi, proprietarii vor fi, de asemenea, obligați să plătească un impozit majorat.

Această măsură este menită să stimuleze dezvoltarea urbană și rurală și să prevină degradarea și abandonarea terenurilor și clădirilor, care pot avea un impact negativ asupra mediului și comunităților locale. Autoritățile locale vor fi responsabile de identificarea și evaluarea proprietăților care se încadrează în aceste criterii și de aplicarea noilor cote de impozitare.

 

 

28 Sept. 2026, 16:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 16:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, intră în Guvern cu un portofoliu de investiții, două apartamente, un Mercedes și participații în mai multe companii din România. Cele mai importante active din declarația de avere depusă la numire sunt acțiunile deținute la Banca Transilvania, evaluate în document la peste 25,5 milioane de lei românești.

Declarația, completată la 25 septembrie și aferentă veniturilor și averii din 2025, arată că Năsui a încasat anul trecut o indemnizație de 234.832 de lei românești de la Camera Deputaților din România. Mult mai mari au fost însă veniturile sale din investiții: ministrul declară dividende de 1.187.266 de lei românești de la Banca Transilvania, de peste cinci ori mai mult decât indemnizația sa de parlamentar.

În plus, Năsui a obținut 6 206 euro din chiria unui apartament.

Cea mai valoroasă poziție din declarație este participația sa la Banca Transilvania. Documentul indică o valoare declarată de 25.521.447 de lei românești pentru acțiunile deținute. Năsui mai declară participații la societatea de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest, evaluate la 167 760 de lei românești, și la compania de administrare imobiliară Bio Carpatherra, în valoare de 800 de lei.

Ministrul mai deține trei plasamente în titluri emise de Ministerul Finanțelor din România. În declarație sunt înscrise poziții de 168, 200 și 350 de titluri, cu dobânzi indicate de 1,6%, 5% și, respectiv, 6,8%.

La capitolul imobile, Năsui declară două apartamente. Primul, cu o suprafață de 49 de metri pătrați, a fost dobândit în 2007 și apare în declarație cu o valoare de 400.000 de euro. Cel de-al doilea are 99 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016 printr-un contract de schimb și este declarat la 177.650 de euro.

În proprietatea ministrului se mai află un teren de 10,6 metri pătrați, destinat construcțiilor și amenajărilor, dobândit în 2016 și declarat cu valoarea de un leu românesc.

Năsui conduce un Mercedes GLC fabricat în 2016, cumpărat în același an. În declarație, automobilul figurează cu o valoare de achiziție de 40 000 de euro și o valoare de piață de circa 20.000 de euro, diferența fiind explicată prin amortizarea în timp.

În contul curent de la Banca Transilvania, ministrul indică aproximativ 24.830 de lei românești. Totodată, în declarație nu sunt înscrise datorii care să depășească pragul legal de raportare.

La capitolul interese personale, Năsui declară calitatea de membru al Asociației CFA România și al Societății pentru Libertate Individuală. De asemenea, acesta figurează ca membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România și vicepreședinte al filialei municipale București.

Veniturile din dividende sunt indicate la 1,18 milioane RON  și sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât indemnizația sa de parlamentar, iar valoarea declarată a participației la Banca Transilvania depășește 25,5 milioane RON.