Republica Moldova, în fața unui scenariu care dă fiori! Spînu nu exclude că țara va rămâne parțial în beznă

Republica Moldova trece prin cea mai profundă criză energetică de la obţinerea independenţei, în 1991, a spus vicepremierul moldovean Andrei Spînu, într-un interviu acordat pentru Agerpres. Potrivit acestuia, actualul deficit de energie este atât de mare încât autorităţile iau în calcul şi cele mai negre scenarii, printre care şi deconectarea totală a unor localităţi.

Andrei Spînu a vorbit despre efectele grave ale războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, subliniind că populaţia moldoveană resimte urmările conflictului generat de forţele armate ruse aproape la fel ca ucrainenii.

„Cred că nu voi exagera dacă voi spune că e cea mai profundă criză energetică prin care trece ţara noastră de la independenţă. Ţinând cont că, în acest moment, în special după atacurile Federaţiei Ruse în Ucraina, pe lângă livrările de gaz care sunt incerte, vom avea probleme sau deja avem probleme şi cu livrările de energie electrică. De două zile avem insuficientă energie electrică contractată comercial şi în prezent ne bazăm pe acel contract de avarie între Moldelectrica şi Transelectrica, prin care preluăm o parte din energie. Soluţiile pe termen scurt, din păcate, în domeniul energetic sunt mai puţine. Personal, regret că Moldova nu a întreprins paşi mai curajoşi, în trecut, să-şi diversifice partenerii în domeniul energetic”, a spus el.

„În acelaşi timp, noi facem tot posibilul să economisim şi, începând de la instituţiile publice, cetăţeni, agenţi economici, venim cu apelul să economisim atât resursele de gaz, cât şi de energie electrică. În septembrie – vreau doar să vă dau câteva cifre -, consumul de gaz a fost redus cu 37%. În octombrie, în primele 23 de zile, consumul de energie electrică a fost redus cu 16%. Şi facem acest lucru în continuare”, a adăugat Spînu.

„Noi dorim să rupem, pe termen lung, dependenţa de o singură sursă şi de un an de zile suntem în căutarea altor parteneri care să asigure furnizarea resurselor energetice pentru ţara noastră. Suntem în discuţie cu Azerbaidjan, suntem în discuţie cu România, cu Comisia Europeană şi alţi furnizori care ar putea să ne ajute. Iar dacă vorbim de această iarnă, Guvernul a aprobat un plan de pregătire pentru sezonul de încălzire şi avem peste 30 de măsuri pe care le întreprindem. Ieri (24 octombrie n.e.) a avut loc şedinţa Comisiei guvernamentale pentru pregătirea sezonului de încălzire şi facem tot ceea ce este nevoie ca ţara să nu aibă de suferit în această perioadă”, a explicat vicepremierul moldovean.

„În contextul geopolitic în care ne aflăm, evident că orice se poate să fie mai rău decât este acum şi, dacă până la 10 octombrie, lucrurile, cel puţin pe domeniul electro-energetic, erau cât de cât în regulă, după atacurile Federaţiei Ruse, lucrurile s-au schimbat dramatic. Practic, Ucraina a stopat exportul atât către Moldova, dar şi către România, Polonia, Slovacia, şi nu ştim care sunt planurile Kremlinului pentru alte obiective de infrastructură.

Ştim că interconectarea Republicii Moldova cu România nu este una suficientă; da, este suficientă pentru această situaţie, dar poate fi îmbunătăţită pe viitor. Nu ştim dacă (ruşii) vor ataca şi alte obiecte de infrastructură, nu ştim dacă vor decide sistarea completă a livrărilor de gaz, inclusiv tranzitarea acestui gaz prin Ucraina”, a mai spus Spînu.

#Energie #criză #Moldova

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

La începutul anilor 1990, odată cu încheierea Războiului Rece, ţările europene au profitat de aşa-numitele dividende al păcii(beneficiile economice ale reducerii bugetelor pentru apărare – n.r). Acestea au redus bugetele de apărare şi au casat sau au vândut cantităţi mari de echipamente, convinse că un război terestru major pe continent nu mai reprezenta un scenariu plauzibil. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022 a pus capăt acestei iluzii, scrie Bloomberg

Acum, guvernele din întreaga Europă s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare pentru a se pregăti pentru tipul de conflict prelungit şi de mare intensitate pe care îl duce Ucraina. Cu toate acestea, rezultatele au fost inegale, ridicând întrebarea dacă şi când va fi Europa pregătită pentru viitoarele provocări de securitate.

În 1989, cheltuielile militare ale membrilor NATO au depăşit în medie 4% din PIB, deoarece statele membre au căutat să menţină şi să consolideze propriile linii de apărare pentru a fi gata în eventualitatea unui război deschis de URSS şi aliaţii săi.

După prăbuşirea URSS, guvernele s-au grăbit să profite de relaxarea tensiunilor dintre superputeri. Acestea au redus cheltuielile pentru apărare, redirecţionând resursele către domenii mai productive şi mai populare, cum ar fi asistenţa medicală şi socială.

Tancurile, artileria şi alte tipuri de armament greu au fost casate sau vândute. Această tendinţă s-a accelerat după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra SUA, deoarece forţele concepute pentru războiul terestru au fost reconfigurate în unităţi mobile, mai puţin înarmate, pentru misiuni de combatere a terorismului în întreaga lume.

Până în 2014, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au alocat în medie 1,4% din PIB pentru apărare. Germania avea mai puţin de 1.000 de tancuri şi vehicule de luptă de infanterie combinate, faţă de 7.000 (numai în Germania de Vest) în timpul Războiului Rece.

În cazul SUA, marele câştigător al Războiului Rece, beneficiile economice au fost de scurtă durată. Cheltuielile pentru apărare au scăzut de la 6% din PIB în 1989 la un minim de 3% în 2001, dar au inversat cursul după ce atacurile din 11 septembrie au precipitat războaiele americane majore din Afganistan şi Irak. Aceste angajamente au dus la o creştere a cheltuielilor până la 5% din PIB în 2010, înainte de a se stabiliza la aproximativ 3,5% în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor pentru apărare în rândul membrilor europeni ai NATO a început să se inverseze în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. În acel an, alianţa a stabilit un termen limită de 2024 pentru ca membrii să atingă un obiectiv de cheltuieli de 2%, ignorat anterior. Puţini erau pe cale să reuşească acest lucru în momentul în care invazia în toată regula a Ucrainei a schimbat radical percepţiile cu privire la cât de multă apărare are nevoie Europa.

Mulţi oficiali europeni şi americani consideră că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să subordoneze naţiuni care au făcut parte cândva din Uniunea Sovietică. La doar câteva luni după începerea războiului, NATO a adoptat o strategie actualizată care a identificat Rusia ca fiind „cea mai semnificativă şi directă ameninţare a alianţei”. Versiunea anterioară, din 2010, viza un „parteneriat strategic” cu Rusia.

Unele guverne au ajuns să reexamineze doctrinele de apărare care definesc tipurile de războaie pentru care continentul ar trebui să se pregătească. Cei mai mulţi analizează – într-o măsură mai mare sau mai mică – cum să refacă stocurile de tancuri, sisteme antitanc şi antiaeriene, rachete ghidate de precizie, baterii de artilerie şi muniţie, precum şi dronele care s-au dovedit esenţiale în războiul din Ucraina. Compania de consultanţă McKinsey & Co a estimat că, fără război, cheltuielile europene pentru apărare din 2021 până în 2026 ar fi crescut cu 14%, iar conflictul va împinge această creştere la cel puţin 53%, de la 296 miliarde de euro (317 miliarde de dolari) la 453 miliarde de euro, conform estimărilor sale.

Decizia Germaniei în contexul războiului a fost poate cea mai spectaculoasă. Dintre statele NATO, cea mai mare economie a Europei a alocat una dintre cele mai mici părţi din PIB pentru apărare. Dar, la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare. Franţa şi-a majorat cu o treime alocarea bugetară pe şase ani pentru apărare.

Polonia a întocmit o listă de cumpărături care include sute de lansatoare de rachete HIMARS, care au avut un impact semnificativ în Ucraina, precum şi de trei ori mai multe tancuri decât au Franţa şi Marea Britanie împreună şi de şase ori mai multe piese de artilerie autopropulsate decât posedă Germania.

Dacă guvernele vor fi capabile să plătească pentru modernizările ambiţioase în domeniul apărării rămâne o întrebare deschisă. Apelurile pentru mai multe cheltuieli vin într-o perioadă de inflaţie ridicată şi de cerere mare de creşteri salariale în sectorul public, precum şi de subvenţii şi investiţii necesare pentru a îndeplini obiectivele de combatere a schimbărilor climatice. În plus, costul reconstrucţiei Ucrainei, în cele din urmă, va fi ridicat, acesta fiind estimat la câtva sute de miliarde de euro.