Rețelele de apă și canalizare vor fi modernizate în cinci raioane: ANRE a aprobat investiții de peste 8 milioane lei

02 Dec. 2025, 17:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Dec. 2025, 17:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Cinci operatori regionali din sectorul de aprovizionare cu apă și canalizare vor investi, în total, peste 8,2 milioane de lei în modernizarea serviciilor în anul viitor, potrivit deciziilor aprobate de ANRE în ședința din 2 decembrie 2025. Planurile pentru 2026 vizează achiziția de echipamente, contoare, mijloace tehnice și lucrări de reabilitare a infrastructurii.

Cel mai mare volum investițional îl va avea S.A. „Apă Canal Nisporeni”, cu 3,89 milioane lei, sumă destinată dotării cu mijloace de transport și lucrărilor de reabilitare a rețelelor de canalizare.

Pe locul doi se situează S.A. „Apă Canal Strășeni”, cu 2,15 milioane lei, bani orientați inclusiv spre procurarea unei pompe de apă cu capacitatea de 250 m³/h.

Urmează S.A. „Regia Apă Canal Orhei”, căreia i-a fost aprobat un plan investițional de 1,27 milioane lei pentru achiziționarea a 3 300 de contoare destinate consumatorilor casnici.

Î.M. „Apă Canal Basarabeasca” va investi 471,2 mii lei în cumpărarea a 1 520 de contoare, iar S.A. „Apă-Termo” va implementa investiții de 448,5 mii lei, pentru procurarea a 1 227 de contoare.

ANRE precizează că aceste investiții vor contribui la îmbunătățirea calității serviciilor, reducerea pierderilor și monitorizarea mai precisă a consumului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

12 Sept. 2026, 09:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 09:35 // Actual //  Ursu Victor

Prețul motorinei în Statele Unite a ajuns pentru prima dată în istorie la pragul de 6 dolari pe galon, iar analiștii avertizează că scumpirea combustibilului ar putea deveni un „ucigaș tăcut” al economiei americane, prin creșterea costurilor de transport, agricultură și producție.

Potrivit datelor AAA, prețul mediu al motorinei la nivel național a ajuns la 6,06 dolari pe galon, cu aproximativ 63% peste nivelul de anul trecut. În California, unul dintre cele mai importante state agricole ale SUA, prețul a urcat până la 7,98 dolari pe galon.

Patrick De Haan, șeful departamentului de analiză a pieței petroliere la GasBuddy, avertizează că, dacă prețurile se mențin la nivelurile actuale, impactul asupra economiei ar putea deveni sever. El a descris scumpirea motorinei drept un „ucigaș tăcut” al economiei americane.

Motorina are un rol esențial în transportul de mărfuri, agricultură, construcții și industrie. Combustibilul este utilizat de camioane, trenuri, nave și utilaje agricole, ceea ce înseamnă că orice creștere a prețului se transmite rapid în costul alimentelor, produselor și serviciilor.

Bob McNally, președintele Rapidan Energy, a subliniat că populația urmărește de obicei mai atent prețul benzinei, însă motorina are un impact mult mai larg asupra economiei, deoarece intră în aproape toate lanțurile de aprovizionare.

Scumpirile vin pe fondul tensiunilor geopolitice și al reducerii capacităților de rafinare. Atacurile asupra rafinăriilor rusești au redus exporturile de motorină ale Rusiei până la cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, în timp ce conflictele din Orientul Mijlociu au afectat producția și transportul combustibililor prin Strâmtoarea Hormuz.

Potrivit unor estimări din industrie, rafinării cu o capacitate totală de aproximativ 5 milioane de barili pe zi au fost scoase din funcțiune, iar piața globală ar fi pierdut aproape 8% din oferta de motorină. În același timp, capacitățile disponibile de rafinare sunt extrem de limitate.

Presiunile se resimt și pe piața petrolului. Contractele futures pentru petrolul american au depășit 100 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele luni, iar în septembrie prețul a crescut cu aproximativ 20%.

Prețurile benzinei au urcat la rândul lor. Potrivit GasBuddy, americanii cheltuie acum cu aproximativ 700 de milioane de dolari mai mult pe zi pentru combustibil decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Situația devine cu atât mai dificilă cu cât toamna aduce o creștere sezonieră a cererii pentru combustibil, atât pentru încălzire, cât și pentru activitățile agricole.

Scumpirea motorinei reprezintă și o problemă politică pentru administrația președintelui Donald Trump, în condițiile în care alegerile intermediare sunt la mai puțin de două luni distanță. Impactul ar putea fi resimțit în special în statele agricole și în regiunile unde păcura este utilizată pe scară largă pentru încălzirea locuințelor.

Casa Albă dispune de puține instrumente pentru a reduce rapid prețurile. Printre opțiunile discutate se numără utilizarea suplimentară a rezervelor strategice de petrol și eventuale restricții asupra exporturilor de motorină. Oficialii americani au avertizat însă că astfel de măsuri ar putea avea efecte contrare și ar putea împinge prețurile și mai sus.