Rezultatele primului trimestru! ME și ODIMM au susținut 212 proiecte investiționale și de extindere a afacerilor

07 Apr. 2022, 18:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Apr. 2022, 18:12 // Actual //  MD Bani

Ministerul Economiei (ME) și Organizația pentru Dezvoltarea Afacerilor Mici și Mijlocii (ODIMM) susțin dezvoltarea mediului de afaceri autohton. Doar în primul trimestru al anului 2022, către antreprenorii autohtoni, prin intermediul programelor de stat gestionate de ODIMM au fost debursate 32 de milioane de lei.

Astfel, în primele trei luni ale anului curent au fost susținut 212 proiecte investiționale și de extindere a afacerilor. De asemenea, de la începutul lunii decembrie au fost aprobate și încheiate 308 contracte cu antreprenorii din Republica Moldova. Valoarea contractelor este de 61 milioane de lei și urmează să genereze investiții de cel puțin 120 de milioane de lei în economia națională.

În ceea ce privește garanțiile financiare, în primul trimestru al anului 2022, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor au fost emise 134 de garanții financiare în valoare de 109 milioane de lei, care asigură gaj pentru un portofoliu de credite în valoare de 286 milioane de lei.

Apelurile de grant recent lansate de către ODIMM:

  1. 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝑺𝒕𝒂𝒓𝒕 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝑻𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊
  2. Apel de grant deschis în perioada 21.03.2022 – 17.04.2022;
  3. 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝑭𝒆𝒎𝒆𝒊 𝒊̂𝒏 𝒂𝒇𝒂𝒄𝒆𝒓𝒊
  4. Apel de grant deschis în perioada 06.06.2022 – 19.06.2022;
  5. 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒔𝒖𝒔𝒕̦𝒊𝒏𝒆𝒓𝒆 𝒂 𝒂𝒇𝒂𝒄𝒆𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒄𝒖 𝒑𝒐𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒂𝒍 𝒊̂𝒏𝒂𝒍𝒕 𝒅𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆𝒓𝒆 𝒔̦𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆
  6. Apel de grant deschis în perioada 04.04.2022 – 08.05.2022;
  7. Apel de business voucher deschis permanent;
  8. 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒆𝒄𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝑰̂𝑴𝑴-𝒖𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓
  9. Apel de grant deschis în perioada 16.05.2022 – 10.06.2022;
  10. 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒂𝒕𝒓𝒂𝒈𝒆𝒓𝒆 𝒂 𝒓𝒆𝒎𝒊𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒊̂𝒏 𝒆𝒄𝒐𝒏𝒐𝒎𝒊𝒆
  11. Apel de grant deschis permanent;
  12. 𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒊𝒈𝒊𝒕𝒂𝒍𝒂̆
  13. Apel de grant deschis permanent începând cu 03.05.2022.

09 Iul. 2026, 17:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Iul. 2026, 17:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a efectuat o vizită pe șantierul drumului național R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră din Republica Moldova, aflat în construcție de peste șase ani și care a ratat deja mai multe termene de finalizare.

Potrivit ministrului, vizita a avut loc împreună cu reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor (AND) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), finanțatorul proiectului.

„Am mers în șantier să verificăm direct cum avansează lucrările împreună cu echipa Administrației Naționale a Drumurilor și partenerii noștri de la BERD. Sarcina a fost să evaluăm ritmul execuției și am discutat soluțiile necesare pentru ca proiectul să fie finalizat la timp și la standardele asumate”, a declarat Vladimir Bolea într-o postare pe Facebook.

Ministrul susține că pe cei aproximativ 83 de kilometri ai traseului se execută lucrări de asfaltare, construcție de poduri, trotuare, sensuri giratorii și drumuri de acces.

Totuși, potrivit ultimelor date prezentate de AND, proiectul este realizat în proporție de doar 62%, deși drumul trebuia dat în exploatare încă din februarie 2023.

Contractul, în valoare de peste 56 de milioane de euro, este finanțat de BERD. Inițial, lucrările au fost atribuite companiei italiene Serenissima Costruzioni S.P.A., însă aceasta nu le-a început după intrarea în insolvență. Ulterior, proiectul a fost preluat de compania turcă OZKA, specializată în construcția și întreținerea infrastructurii rutiere.

Deși termenul de finalizare a fost prelungit până la sfârșitul anului 2024, lucrările nu au fost încheiate. Recent, antreprenorul general a subcontractat compania Nouconst, care urmează să aștearnă stratul de uzură până la sfârșitul acestui an, iar finalizarea completă a proiectului este planificată pentru 2026.

Reabilitarea drumului național R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești a început oficial la 21 februarie 2020, ceea ce înseamnă că proiectul se află în execuție de peste șase ani