RLIVE TV a dat start Programului de Internship în Jurnalism TV şi Online. Cinci tinere vor crea propriile produse media

27 Iun. 2024, 08:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2024, 08:42 // Actual //  bani.md

Cinci tinere interesate de crearea conţinutului media au fost selectate pentru Programul de Internship în Jurnalism TV şi Online prin intermediul căruia vor fi instruite şi vor afla bazele jurnalismului ale celor două departamente. Participantele la training vor învăţa toate procesele – de la realizarea conceptului produsului media şi documentare, până la realizarea acestuia, etapa de post-producţie şi difuzarea la TV şi în mediul online.

Tinerele vor fi ghidate de profesionişti în domeniu – colegii noştri de la site-urile de ştiri, moderatorii emisiunilor de dezbateri politice şi sociale, şi responsabilii din departamentul de producţii video. Fetele vor fi îndrumate în toate procesele, ca la final să facă propria emisiune despre tineri şi pentru tineri.

Primele sesiuni de formare şi filmări au început deja, atât la RLIVE TV, cât şi în teren, iar proiectul a stârnit curiozitatea şi interesul participantelor. Programul are drept scop familiarizarea tinerilor cu jurnalismul TV şi online, precum şi motivarea acestora să manifeste interes pentru acest domeniu.

Urmăriţi-ne pe toate platformele Grupului de Presă REALITATEA pentru a descoperi participanţii programului şi produsele media pe care le vor crea în parteneriat cu RLIVE TV.

Proiectul este susținut financiar, în cadrul Programului municipal de Granturi pentru organizațiile de tineret din mun. Chișinău, lansat de către Direcția generală educație, tineret și sport și Centrul Municipal de Tineret Chișinău sub egida Primăriei municipiului Chișinău.

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.