Rucsacul de 40 de lei de pe TEMU a devenit „pericol național”. Marian: Nu e normal să coste atât

10 Dec. 2025, 08:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Dec. 2025, 08:15 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile extrem de mici ale produselor comandate de moldoveni de pe platforme online precum TEMU au ajuns în vizorul autorităților. Deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, a declarat în cadrul emisiunii Rezoomat de la Rlive că se discută posibilitatea introducerii unor taxe pentru aceste mărfuri, în contextul următoarei politici bugetar-fiscale, care va fi examinată anul viitor.

Potrivit lui Marian, agenții economici locali se plâng de concurență neloială, generată de produsele foarte ieftine livrate din afara țării, în timp ce consumatorii sunt atrași de prețurile mici. „Este o concurență triplu neloială. Ține și de capacitatea de cumpărare a cetățeanului. Un rucsac de 40 de lei… eu folosesc acest exemplu pentru că am văzut asta și am zis că deja nu e normal”, a afirmat deputatul.

Radu Marian a subliniat că, în 2025, autoritățile nu vor interveni prin măsuri fiscale în acest domeniu. „Anul acesta nu venim cu intervenții. Sunt măsuri sensibile, care necesită consultări. Trebuie să vedem cum împăcăm interesul consumatorilor, care vor prețuri mai mici, cu interesul agenților economici, care cer concurență corectă”, a explicat președintele Comisiei economie, buget și finanțe.

Discuțiile privind o eventuală impozitare a comenzilor de pe platforme precum TEMU urmează să fie reluate în 2026, odată cu elaborarea noii politici bugetar-fiscale. „În 2026 revenim la subiect, discutăm la început de an sau în primăvară, iar implementarea ar putea avea loc ulterior”, a precizat Marian.

 

01 Oct. 2026, 17:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2026, 17:38 // Actual //  Ursu Victor

Ideea reorganizării nivelului doi al administrației publice locale prin înlocuirea actualelor raioane cu regiuni, însă  reforma ridică probleme serioase de ordin juridic, constituțional și electoral, care trebuie soluționate într-un termen foarte scurt, a declarat deputatul Ion Chicu.

Potrivit lui Chicu, odată cu reducerea numărului de primării în urma procesului de amalgamare, menținerea actualului nivel raional nu mai este neapărat justificată.

„Eu consider că este o abordare corectă în condițiile noastre, pentru că la moment și Trezoreria de Stat și alte instituții centrale pot interacționa direct cu primăriile, mai ales că după reformă vor rămâne în jur de 300. Deci nu mai trebuie un intermediar sau atâția intermediari cum erau raioanele”, a declarat Chicu.

În același timp, deputatul spune că autoritățile trebuie să explice clar ce competențe vor avea viitoarele consilii regionale și din ce surse vor fi finanțate.

„Trebuie să înțelegem până la final care vor fi competențele acestor consilii regionale, acestor regiuni. Orice administrație trebuie să aibă niște competențe, iar în afară de competențe trebuie să-i oferi și resurse financiare”, a spus Chicu.

El a atras atenția și asupra termenelor pentru organizarea alegerilor locale generale din 2027. Potrivit deputatului, cadrul legal al reformei ar trebui adoptat, promulgat și publicat cu cel puțin un an înainte de scrutin.

Chicu susține că, ținând cont de calendarul electoral, timpul disponibil pentru adoptarea întregului pachet legislativ este extrem de redus.

„Astăzi este 1 octombrie. Eu nu văd cum timp de o lună o să se parcurgă acest proces. Deci avem o problemă”, a declarat deputatul.

O altă dificultate invocată de Chicu ține de Constituție, care conține referiri la raioane și consiliile raionale, în timp ce noul model ar urma să introducă regiuni și consilii regionale.

„Noi în Constituție avem prevăzute cele ce țin de raioane, consilii raionale. Nu știu dacă este ceva scris de consilii regionale. Deci nu știu cum este posibil de modificat Constituția în toată perioada asta”, a spus Chicu.

Deputatul afirmă că aceste aspecte juridice și legislative trebuie clarificate înainte ca reforma să fie pusă în aplicare și speră că Guvernul a analizat deja soluțiile necesare.