Rusia amenință că va doborî sateliți comerciali americani pentru că ajută Ucraina

28 Oct. 2022, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Oct. 2022, 05:45 // Actual //  bani.md

Rusia a declarat că va considera sateliții comerciali americani drept „ținte legitime” pentru Forțele Armate ale Federației Ruse, dacă aceștia sunt folosiți pentru a ajuta Ucraina, a declarat Konstantin Voronţov, directorul adjunct al Departamentului pentru Neproliferare și Control al Armelor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, la o reuniune a Primului Comitet al Adunării Generale a ONU.

„Am dori în special să subliniem o tendință extrem de periculoasă, care a fost dezvăluită în mod clar în cursul evenimentelor din Ucraina. Este vorba despre implicarea SUA și a aliaților săi în componentele infrastructurii civile din spațiu, în special comerciale, în conflicte armate. Infrastructura cvasi-civilă s-ar putea dovedi a fi o țintă legitimă pentru o lovitură de răzbunare”, a declarat oficialul agenției de stat ruse TASS.

Potrivit reprezentantului Ministerului rus de Externe, Occidentul „pune sustenabilitatea activităților spațiale pașnice la un risc nejustificat”.

De la începutul războiului din Ucraina, omul de afaceri american Elon Musk a donat Ucrainei terminale pentru serviciul său de conexiune prin satelit Starlink, comunicaţiile prin internet din această ţară fiind întrerupte de bombardamente.

Antreprenorul a atenţionat că această operaţiune a costat SpaceX până acum 80 de milioane de dolari, sumă care ar urma să ajungă la peste 120 de milioane de dolari până la sfârşitul acestui an şi la 400 de milioane în următoarele 12 luni.

„La naiba. Chiar dacă Starlink pierde în continuare bani şi alte companii primesc miliarde de dolari de la contribuabili, vom continua să finanţăm guvernul ucrainean pe gratis”, a scris pe Twitter cel mai bogat om din lume după ce solicitase Departamentului Apărării al Statelor Unite să-şi asume costurile presupuse de utilizarea sateliţilor săi Starlink pentru facilitarea comunicaţiilor din Ucraina.

Sistemul Starlink de internet prin satelit al lui Elon Musk ajută forţele ucrainene să câştige războiul cu drone, ţintind tancurile ruseşti şi identificând poziţia inamicului. De asemenea, menţine armata conectată în ciuda penelor de curent care există pe teritoriul ţării.

Pe 9 august, Rusia a lansat satelitul Khayyam de la Cosmodromul Baikonur în numele Iranului. Serviciile speciale americane cred că rușii îl pot folosi în scopuri militare împotriva Ucrainei pentru o anumită perioadă de timp.

15 Oct. 2026, 15:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Oct. 2026, 15:03 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să importe mai mult decât reușește să exporte, iar dezechilibrul comercial a ajuns la 4,42 miliarde de euro în primele opt luni ale anului 2026. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, țara a importat mărfuri de aproape trei ori mai mult decât a vândut peste hotare, în timp ce deficitul balanței comerciale s-a majorat cu peste 250 de milioane de euro comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada ianuarie–august 2026, exporturile Republicii Moldova au însumat 2,24 miliarde de euro, în creștere cu 9,3%, în timp ce importurile au ajuns la 6,66 miliarde de euro, cu 7,1% mai mari decât în perioada similară din 2025.

Cu alte cuvinte, la fiecare 100 de euro cheltuiți pentru mărfurile aduse din străinătate, economia moldovenească a reușit să obțină din exporturi doar 33,6 euro. Restul de 66,4 euro reprezintă diferența dintre valoarea importurilor și cea a exporturilor.

Situația s-a deteriorat în luna august, când exporturile au coborât la 268,5 milioane de euro, în scădere cu 16,2% față de iulie și cu 6,1% comparativ cu august 2025. În schimb, importurile au constituit 817,5 milioane de euro, cu 7% peste nivelul din aceeași lună a anului trecut.

Astfel, numai în august, deficitul comercial a fost de 549 de milioane de euro, cu aproape 15% mai mare decât în august 2025.

O presiune asupra balanței comerciale vine din sectorul energetic. Petrolul și produsele petroliere reprezintă 10,2% din totalul importurilor, gazele și produsele industriale obținute din gaz dețin 9,5%, iar energia electrică încă 4,1%. Împreună, aceste trei categorii însumează 23,8% din importuri, echivalentul a aproximativ 1,59 miliarde de euro.

Mai mult, comparativ cu primele opt luni ale anului trecut, importurile de petrol și produse petroliere au crescut cu 26,8%, cele de gaze cu 10,4%, iar importurile de energie electrică au avansat cu 7,1%.

Datele BNS arată și o dependență comercială de câteva piețe. România rămâne principalul partener al Republicii Moldova, fiind destinația a 29,9% din exporturile moldovenești și sursa a 22,9% din importuri. Pe locul al doilea în structura importurilor se află China, cu o pondere de 14,5%, urmată de Ucraina, cu 9,4%.

În același timp, Uniunea Europeană absoarbe două treimi din exporturile Republicii Moldova, respectiv 66,6%, și furnizează 53,6% din mărfurile importate. Comerțul cu statele UE a generat în primele opt luni un deficit de peste 2,07 miliarde de euro.

În structura exporturilor, cele mai importante categorii de mărfuri au fost semințele și fructele oleaginoase, cu o pondere de 15,6%, mașinile și aparatele electrice, cu 13,8%, cerealele și preparatele pe bază de cereale, cu 12,1%, și legumele și fructele, cu 10,8%.

Agricultura a contribuit  la creșterea exporturilor. Livrările externe de cereale și preparate pe bază de cereale au crescut cu 48,8%, cele de semințe și fructe oleaginoase cu 21,4%, iar exporturile de legume și fructe au avansat cu 15,9%.

În schimb, exporturile de băuturi alcoolice și nealcoolice au scăzut cu 10,7%, cele de mașini și aparate electrice cu 6%, iar exporturile de energie electrică s-au redus cu 33,3%.

Totodată, o cincime din exporturile raportate de Republica Moldova nu reprezintă mărfuri autohtone, ci reexporturi. Din cele 2,24 miliarde de euro exportate, mărfurile produse în țară au reprezentat 1,79 miliarde de euro, iar reexporturile au însumat 444,1 milioane de euro.