Salariul în plic! Cum își reduc angajatorii taxele datorate la stat

13 Iul. 2023, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iul. 2023, 16:19 // Actual //  bani.md

Ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu anunță că 190 de mii de persoane au primit salariile în plic în anul 2022. Inspectoratul de Stat al Muncii a depistat 81 de persoane care nu au plătit impozite la stat din salariile primite într-un mod ascuns.

„Noi încă nu avem datele câte persoane primesc în prezent salariile într-un mod ascuns pentru că aceste informații sunt oferite de Biroul Național de Statistică. Anul trecut, Inspectoratul de Stat al Muncii a depistat 81 de persoane care nu au plătit impozite la stat. În acest an cred că vom identifica mai multe persoane care primesc salariile în plic. Noi de la începutul anului 2023 am evoluat activitatea reprezentanților acestui Inspectorat, iar pe o parte i-am concediat”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, citat de radiomolodva.md.

În perioada 2015 – 2020 pierderile fiscale generate de economia neobservată au crescut de la 8,9 miliarde lei până la 15 miliarde lei anual. Raportate la Produsul Intern Brut, pierderile respective au cunoscut un trend ascendent (cu anumite episoade de reducere moderată în 2016-2017 și creșteri mai pronunțate în 2018 și 2020), majorându-se de la 6,1% în 2015 până la 7,3% în 2020. O dinamică similară a prezentat și ponderea Valorii Adăugate Brute generate de economia informală în total Valoare Adăugată Brută pe economie, de la 18,8% în 2015 până la 20,3% în 2020. Totodată, raportul dintre pierderile fiscale și veniturile fiscale a variat în jurul nivelului de 25%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Oct. 2026, 15:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 15:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un autoturism s-a ciocnit cu trenul de pe ruta Chișinău–Bulboaca, vineri, 3 octombrie, pe segmentul feroviar Revaca–Mereni, informează Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.

Potrivit CFM, accidentul s-a produs în jurul orei 14:40, la kilometrul 1538, pichetul 7. Conducătorul unui autovehicul a intrat în coliziune cu trenul care circula pe ruta Chișinău–Bulboaca.

La fața locului a fost solicitată intervenția poliției. Deocamdată, CFM nu a oferit informații despre eventuale persoane rănite, circumstanțele exacte ale accidentului sau dacă circulația trenurilor pe acest segment a fost afectată.

Întreprinderea feroviară a făcut apel la participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată.