Scandalul țeparului care dădea bufuri cu bucătării ia o nouă turnură

27 Ian. 2023, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Ian. 2023, 17:08 // Actual //  bani.md

Aurel Grosu, avocatul lui Mihail Șaran, directorul și fondatorul companiei Bismobil Kitchen, a declarat că clientul său, care este reținut pentru 20 de zile, fiind acuzat de escrocherie, că nu are intenția să mintă pe nimeni și că acesta nu a avut să fugă din țară după ce la sfârșitul săptămânii trecute polițiștii l-au reținut pe Șaran pe Aeroportul Chișinău.

„Mihail Șaran își recunoaște parțial vina, dar nu este de acord că a vrut să fugă din țară fără să își onoreze obligațiile contractuale față de clienții săi. Este vorba de mobilierul de bucătărie pe care  urmează să îl livreze”, a explicat Grosu.

Avocatul susține că arestarea lui Șaran are fi fost pusă la cale de către concurenți, însă a  refuzat să spună despre cine anume este vorba.

Avocatul susține că Sunt niște relații contractuale, s-a luat obligația să presteze anumite servicii, dar nu s-a primit. Se întâmplă, uneori, dar asta nu înseamnă ca el e cel mai mare escroc. El dorește să muncească și să întoarcă oamenilor ceea ce s-a obligat să o facă. Însă în prezent nu o poate face din cauza că este reținut și toate sediile companiei sunt închise.

Șaran a pus în aplicare o schemă prin care își însușea banii clienților, fără ca să le livreze mobila comandată de aceștia. Potrivit datelor din dosarul penal, escrocheria pusă la cale de către fondator a cauzat prejudicii în proporții deosebit de mari. Anchetatorii au stabilit că suma prejudiciului se ridică la 8 milioane de lei.

BANI.MD a scris cum a pus pe roate și o schemă de înșelăciune în România la Cluj și Iași unde clienții au achitat în avans mobila și au rămas fără comandă.

Mihail Saran, directorial firmei care produce mobilier pentru bucătării, a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile, după ce a fost reținut pe Aeroportul Chișinău. Asta după ce mai multe persoane din Republica Moldova și România s-au plâns la poliție că nu și-au primit mobilierul pentru care au plătit în avans mii de euro. Fondatorul companiei este suspectat de escrocherie, infracțiune care, potrivit Codului Penal, se pedepsește cu 15 ani de pușcărie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Oct. 2026, 11:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Oct. 2026, 11:23 // Actual //  Grîu Tatiana

Locuitorii din regiunea transnistreană vor beneficia de ajutoare sociale, sprijin medical, burse și investiții în infrastructură prin Fondul de convergență, în condițiile prevăzute de un proiect de regulament elaborat de Cancelaria de Stat. Documentul stabilește cine va putea primi sprijin, cum vor fi repartizați banii și cine va controla utilizarea acestora. 

Printre beneficiarii eligibili sunt cetățenii Republicii Moldova domiciliați în regiunea transnistreană, inclusiv familiile cu copii, persoanele în etate, persoanele cu dizabilități și cele aflate în dificultate. Vor putea fi finanțate servicii sociale și medicale, dar și ajutoare temporare pentru oamenii afectați de schimbări economice, fiscale sau energetice. Condițiile concrete vor fi stabilite de autoritățile responsabile, în limita alocațiilor aprobate.

Elevii și studenții din regiune care învață sau urmează să fie integrați în sistemul educațional al Republicii Moldova vor putea beneficia de burse, activități educaționale, instruiri și programe de mobilitate.

Sprijinul va putea ajunge și la victimele violenței în familie și ale altor infracțiuni. Documentul include separat persoanele supuse detențiilor ilegale, persecuțiilor sau intimidărilor din partea structurilor de la Tiraspol, în cazurile documentate de autoritățile competente ale Republicii Moldova.

Fondul va putea finanța și proiecte pentru comunități și instituții publice care deservesc aceste categorii de beneficiari. Banii vor putea fi investiți în drumuri, școli, instituții medicale, servicii sociale, infrastructură comunală și energetică, precum și în proiecte culturale comune între cele două maluri ale Nistrului.

Companiile vor beneficia exclusiv indirect, prin infrastructură mai bună, servicii publice digitalizate, instruire și consultanță pentru respectarea cadrului legal, fiscal și vamal al Republicii Moldova. Proiectul interzice acordarea din Fond a granturilor, subvențiilor, creditelor și altor plăți directe către agenți economici sau organizații neguvernamentale. Vor fi permise plățile pentru lucrările, bunurile și serviciile contractate legal în cadrul proiectelor, precum și cele efectuate furnizorilor în beneficiul persoanelor eligibile.

Nu vor fi eligibile entitățile care nu sunt înregistrate și împuternicite conform legislației Republicii Moldova, partidele politice și organizațiile afiliate acestora. Sunt excluse și persoanele juridice aflate în insolvabilitate, lichidare sau cu activitatea suspendată. Nu vor putea accesa finanțare nici solicitanții cu restanțe la bugetul public național, cu excepția celor care respectă un acord legal de eșalonare a plăților. Aceeași interdicție se aplică celor care prezintă informații false sau documente falsificate și celor care au utilizat anterior bani publici în alte scopuri, fără să restituie sumele datorate.

Prioritățile de finanțare vor fi aprobate de un Consiliu de coordonare condus de vicepremierul pentru reintegrare. Pregătirea propunerilor, organizarea ședințelor și centralizarea rapoartelor vor reveni unui Secretariat, asigurat de secretarul de stat al Guvernului pentru reintegrare, asistat de reprezentanții instituțiilor membre ale Consiliului. Gestionarea efectivă a banilor, achizițiile și realizarea proiectelor vor reveni autorităților responsabile.

Lista priorităților va fi elaborată anual până la 25 ianuarie și aprobată în primul trimestru. Alocările vor fi determinate anual, prin bugetul de stat.

Fondul va fi alimentat dintr-o parte a încasărilor din TVA, accize și taxe vamale aferente mărfurilor introduse în regiunea transnistreană, achitate de persoanele fizice și juridice din regiune. Alte surse vor fi contribuțiile donatorilor externi și alte finanțări prevăzute de cadrul legal.