Susținere pentru fermierii eco. MOVCA anunță lansarea unui nou proiect. Detalii

06 Sept. 2021, 09:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2021, 09:48 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Un proiect de consolidare a sectorului de produse ecologice din ţările Parteneriatului Estic, finanţat prin iniţiativa EU4Business a Uniunii Europene, va fi implementat în ţara noastră de Asociaţia MOVCA în parteneriat cu organizaţii  similare din Georgia, Lituania şi Italia.

Proiectul va fi realizat în perioada septembrie 2021-ianuarie 2022, iar scopul lui este de a contribui la sporirea calităţii produselor agricole ecologice prin intensificarea cooperării dintre fermieri şi procesatori şi creşterea vizibilităţii acestora din urmă.

Obiectivul general al acţiunilor ce vor fi implementate este stimularea relaţiilor comerciale şi crearea unor oportunităţi de afaceri între ţările Parteneriatului Estic şi cele ale Uniunii Europene.

În acest scop, producătorilor şi procesatorilor de produse ecologice le vor fi oferite informaţii cu privire la accesarea sau extinderea prezenţei pe piața UE, beneficiile comerciale, dar și stimularea legăturilor de afaceri.

Acţiunile preconizate în cadrul proiectului ţin de organizarea unor întruniri de tipul Business-to-Business (B2B), participarea la târguri şi expoziţii, crearea de reţele, asistenţă individuală de mentorat și activități de susţinere a inovării.

Concomitent, vor fi stimulate relaţiile de afaceri dintre întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova şi Georgia ce vor fi selectate pe tot parcursul implementării proiectului.

Aceste parteneriate vor contribui la consolidarea lanțului valoric al alimentelor ecologice prin asigurarea interacţiunii dintre producătorii și procesatorii din cele două ţări pentru crearea unui produs final destinat pieței UE şi împărtășirea celor mai bune practici.

La etapa de selectare, întreprinderile mici şi mijlocii vor completa un formular de înregistrare, pentru oferi a informaţii despre experienţa şi necesităţile acestora şi pentru a fi stabilite cele mai eficiente modalităţi de facilitare a parteneriatelor, precum şi pachete individuale de asistenţă.

Pentru detalii:

Victoria CEBAN, directorul executiv al Asociației MOVCA
Tel.: 078 315 587
projects@movca.org
www.movca.md

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.