Sute de elevi învață și locuiesc în clădiri fără acte: Mai multe nereguli descoperite la Ministerul Educației

05 Iun. 2026, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Iun. 2026, 10:05 // Actual //  Grîu Tatiana

Peste 450 de elevi învață și locuiesc în clădiri care nu au fost date oficial în exploatare, iar Curtea de Conturi spune că Ministerul Educației și Cercetării continuă să aibă probleme grave în gestionarea patrimoniului public și evidența contabilă a bunurilor de stat.

În raportul de audit pentru anul 2025, instituția arată că ministerul nu deține informații complete și sistematizate despre bunurile administrate, iar diferențele dintre datele raportate de MEC și cele prezentate de instituțiile subordonate depășesc 1 miliard de lei. Din acest motiv, auditorii nu au putut valida active în valoare de 8,77 miliarde de lei raportate de minister.

Curtea de Conturi a emis o „opinie cu rezerve”, constatând mai multe probleme sistemice în evidența patrimoniului public și în gestionarea fondurilor din educație. Potrivit auditorilor, ministerul nu a înregistrat corect bunuri și investiții de zeci și sute de milioane de lei.

Una dintre nereguli vizează lucrări de 41,1 milioane de lei efectuate la Centrul de Excelență în Construcții din Chișinău, care au rămas raportate drept investiții în curs de execuție, deși au fost recepționate încă în perioada 2024–2025.

Totodată, tehnică de calcul și alte bunuri în valoare de 54,3 milioane de lei, destinate școlilor din țară, au rămas în contabilitatea ministerului, chiar dacă acestea au fost deja transmise fizic instituțiilor de învățământ. Potrivit auditorilor, procedurile de transmitere au fost întârziate.

Raportul scoate în evidență și o problemă „istorică” legată de clădirile utilizate fără acte de dare în exploatare. Este vorba despre construcțiile folosite de CRCT „Artico” și Liceul Republican „Aristotel”, cu o valoare totală de 184,1 milioane de lei.

În cazul liceului „Aristotel”, peste 300 de elevi învață într-un bloc cu trei etaje, iar aproximativ 150 de copii din raioane sunt cazați într-un cămin cu cinci etaje, deși clădirile nu au fost recepționate oficial. Lucrările, estimate la 77,7 milioane de lei, au rămas nefinalizate din cauza unor litigii privind achitarea lucrărilor suplimentare.

Curtea de Conturi mai arată că trei complexe sportive și de odihnă pentru copii, aflate în gestiunea Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, se degradează continuu. Bunurile au o valoare de 20,6 milioane de lei și nu sunt utilizate, iar instituția nu dispune de resurse pentru reabilitare.

Auditul relevă și discrepanțe mari la acordarea sporurilor salariale. La CRCT „Artico”, 106 angajați au primit sporuri fixe de doar 50 sau 100 de lei, în timp ce aproximativ 25 de angajați au beneficiat de sporuri lunare între 650 și 8 900 de lei. Pentru aceste plăți au fost cheltuite peste 945 de mii de lei.

În plus, 14 angajați ai instituției au primit în 2025 plăți compensatorii lunare între 1 623 și 17 588 de lei, suma totală ajungând la aproape 800 de mii de lei. Auditorii susțin că premiile acordate anterior au fost oferite netransparent și fără documente justificative complete.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Oct. 2026, 13:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Oct. 2026, 13:00 // Actual //  MD Bani

Aventus Finance, compania care activează în Republica Moldova prin brandurile Credit7 și Credit365, a obținut certificarea sistemului său de management al securității informației conform standardului internațional ISO/IEC 27001:2022. Certificarea confirmă că sistemul implementat de companie îndeplinește cerințele internaționale stabilite de acest standard.

Certificarea a fost acordată de Swiss Approval North America, în urma unei evaluări independente a sistemului de management al securității informației al Aventus Finance. Domeniul certificării include serviciile de creditare pentru consumatori, inclusiv procesele de identificare și verificare electronică a identității clienților (eKYC).

Ce înseamnă certificarea ISO/IEC 27001:2022 pentru clienți?

Atunci când solicită un credit, în special online, clienții transmit organizației financiare date cu caracter personal și parcurg procedura de verificare a identității. De aceea, protecția informațiilor reprezintă o parte importantă a activității unei companii care oferă servicii financiare digitale.

Standardul internațional ISO/IEC 27001:2022 stabilește cerințe privind managementul securității informației. Acesta presupune evaluarea sistematică a riscurilor, organizarea proceselor interne și a procedurilor de control, stabilirea responsabilităților și verificarea periodică a eficienței măsurilor aplicate.

Astfel, certificarea nu se referă la o singură tehnologie de protecție a datelor, ci la un sistem de management al securității informației care acoperă diferite procese din activitatea companiei.

Într-un mediu digital în care amenințările cibernetice evoluează permanent, nicio organizație nu poate garanta eliminarea completă a riscurilor. Tocmai de aceea, este esențial ca măsurile de securitate să fie evaluate, actualizate și îmbunătățite continuu, în concordanță cu evoluția tehnologiilor și a amenințărilor.

Dezvoltarea serviciilor financiare digitale presupune găsirea unui echilibru între rapiditatea și simplitatea accesării acestora și necesitatea aplicării unor proceduri riguroase de verificare a identității și protecție a datelor. Uneori, aceste proceduri pot presupune pași suplimentari pentru clienți, dar sunt necesare pentru gestionarea responsabilă a riscurilor.

„Clienții ne încredințează datele lor personale, iar protejarea acestora este o responsabilitate esențială pentru noi. De aceea, investim continuu în securitatea informațiilor, ne evaluăm critic propriile procese și implementăm practici internaționale de management al riscurilor. Pentru noi, certificarea ISO/IEC 27001:2022 nu reprezintă un punct final, ci o confirmare a direcției pe care am ales-o și un angajament de a continua această activitate”, a declarat Roman Guțu, director general al Aventus Finance.

Certificarea ISO/IEC 27001:2022 reprezintă o etapă importantă în consolidarea sistemelor interne de management și control ale Aventus Finance, reflectând angajamentul companiei pentru dezvoltarea responsabilă a serviciilor financiare digitale. În spatele serviciilor Credit7 și Credit365 se află nu doar tehnologiile utilizate pentru solicitarea și evaluarea cererilor de credit, ci și procese interne care susțin prestarea responsabilă a serviciilor financiare.

Despre Aventus Finance: Aventus Finance face parte din grupul internațional Aventus Group și activează în Republica Moldova din anul 2017 prin brandurile Credit7 și Credit365. În această perioadă, peste 100.000 de clienți au beneficiat de serviciile companiei. Aventus Finance oferă posibilitatea de a solicita un credit online sau la unul dintre cele opt oficii, dezvoltă tehnologii proprii pentru evaluarea cererilor și acordă o atenție deosebită creditării responsabile.

Mai multe informații despre servicii și condițiile de creditare sunt disponibile pe site-urile credit7.md și credit365.md.

P.