Te invităm la nivelul următor. Cardul Mastercard de la MAIB îți poate aduce un apartament cadou!

04 Iun. 2021, 17:16
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
04 Iun. 2021, 17:16 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Sărbătorim împreună 30 de ani de excelență alături de clienți cu mega premii valoroase în cadrul unei noi promoții – „Achită cu cardul și urcă la etajul tău! Câștigă un apartament în Chișinău”, desfășurată în parteneriat cu Mastercard.

Prinde șansa să câștigi unul dintre cele 18 aspiratoare robot trase la sorți lunar sau premiul mare – un apartament în Chișinău.

Pentru a participa la promoție trebuie să ții ritmul, să plătești cumpărăturile și serviciile în valoare de peste 300 de lei cu un card Mastercard de la Moldova Agroindbank.

Mai multe achitări cu Mastercard de la MAIB, mai multe șanse de câștig.

Încă nu ai un card Mastercard de la MAIB? Îți propunem să deschizi unul din colecția GAMA și să profiți de mai multe avantaje, cu care vine la pachet: cashback de până la 15%, zero comisioane, cardul de debit se transformă uşor în card de credit, servicii premium etc.

Cum să-l deschizi? Comandă-l prin aplicația mobilă MAIBank, cu livrare la domiciliu sau vino la MAIB.

Pentru mai multe detalii, accesează Programul campaniei sau apelează Contact Center la numărul 1313.

Achită cu cardul Mastercard de la MAIB, participă la promoție și prinde șansa de a câștiga propriul apartament în Chișinău!

Împreună la nivelul următor!

P.

07 Sept. 2026, 13:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Sept. 2026, 13:39 // Actual //  Grîu Tatiana

În luna august, Moldova a cumpărat mai puțină energie electrică decât în iulie, însă a plătit considerabil mai mult pentru aceasta. Potrivit datelor S.A. „Energocom”, volumul achiziționat a scăzut cu aproape 4%, în timp ce prețul mediu de cumpărare a crescut cu peste 17%, ajungând la 156,80 euro pentru un MWh, față de 133,86 euro în luna precedentă.

În total, Energocom a cumpărat în august 297 420 MWh de energie electrică, cu 11 448 MWh mai puțin decât în iulie, când volumul a ajuns la 308 868 MWh.

În schimb, diferența de preț este mult mai mare. Dacă în iulie un MWh a costat, în medie, 133,86 euro, în august prețul a urcat la 156,80 euro. Astfel, pentru fiecare MWh cumpărat, Energocom a plătit în medie cu 22,94 euro mai mult.

O parte din această energie a fost produsă în țară. În august, producția locală a acoperit 21,64% din volumul total cumpărat, în scădere de la 24,74% în iulie. Aproximativ 20,3% din volumul total a fost asigurat de parcurile și centralele de energie regenerabilă, iar 1,35% de CET-Nord și Termoelectrica.

În schimb, ponderea energiei importate a crescut. În august, importurile au reprezentat 78,36% din totalul energiei cumpărate, față de 75,26% în iulie. Cea mai mare parte a energiei importate a fost cumpărată prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina. Acestea au reprezentat 72,47% din volumul total în august, față de 57,33% în iulie. În același timp, Energocom a redus semnificativ achizițiile de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU), prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri. Dacă în iulie acestea reprezentau 17,93% din volumul total cumpărat, în august ponderea a coborât la 5,89%.

Potrivit Energocom, prețul mediu de achiziție este influențat și de faptul că energia este procurată în special pentru orele de vârf. Compania cumpără mai puțină energie produsă în timpul zilei și se concentrează pe intervalele 07:00–11:00 și 18:00–23:00, când necesarul este mai mare.

Acest mecanism este aplicat după schimbarea regulilor pieței energiei electrice, intrate în vigoare la 1 iulie 2026. Achizițiile furnizorilor cu obligații de serviciu public se desfășoară prin mecanisme concurențiale, inclusiv Piața organizată a contractelor bilaterale, Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!