Tofan: Economia Moldovei bate pasul pe loc de cinci ani. „Antreprenorii și-au pierdut vlaga”

22 Iul. 2026, 10:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2026, 10:55 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan afirmă că mandatul său va fi concentrat pe relansarea economiei și pe măsuri concrete pentru mediul de afaceri, nu pe evenimente publice și apariții protocolare. Șeful Executivului spune că își propune ca, la raportul de 100 de zile, să prezinte rezultate palpabile.

În cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV, Tofan a declarat că principalele priorități ale Guvernului sunt de ordin economic și că va considera un eșec dacă își va consuma timpul cu activități fără impact direct asupra cetățenilor.

„Sunt câteva bătălii mari, câteva priorități mari, în mare măsură țin de economie și vreau să mă focusez pe ele. Vreau să vin la raportul de 100 de zile și deja să vedem careva rezultate reale. Ar fi un eșec al Guvernului meu dacă o să-mi trec timpul pe lucruri mici, să particip la tot felul de forumuri, să mă întâlnesc cu tot felul de delegații și să fac multe poze pe Facebook, fără rezultate”, a declarat premierul.

Șeful Guvernului a subliniat că nivelul de trai nu poate fi îmbunătățit peste noapte și că singura soluție este relansarea economiei.

„Omul de rând nu o să înceapă să trăiască mai bine mâine. Nu funcționează așa, că apasă cineva pe un buton sau adoptă o lege și lumea începe să trăiască mai bine. Ca oamenii să trăiască mai bine, noi trebuie să repornim economia”, a spus Tofan.

Premierul a remarcat că economia Republicii Moldova stagnează de mai mulți ani și a atras atenția asupra lipsei de încredere din mediul de afaceri.

„Economia noastră de cinci ani nu prea crește. Când vorbesc cu antreprenorii, lor le lipsește pulsul, le lipsește optimismul. Lucrul care mă îngrijorează cel mai mult este că antreprenorii parcă și-au pierdut vlaga. Moneda antreprenorului este optimismul. Dacă ei nu cred că țara poate crește și că pot obține randamente aici, nu vor investi”, a afirmat premierul.

Potrivit acestuia, lipsa de încredere îi determină pe antreprenori fie să-și păstreze economiile în depozite bancare, fie să investească în alte state.

În acest context, Vasile Tofan a anunțat că una dintre primele măsuri ale Guvernului va fi reducerea poverii administrative asupra companiilor.

„Vreau să le dau acest impuls de optimism antreprenorilor. Ei nu răspund la lozinci, ci la măsuri concrete. Dacă Fiscul vine permanent în controale, apoi Inspecția de Mediu, apoi cineva nu eliberează autorizații, apoi vine ANSA și alte instituții, antreprenorii își pierd timpul luptând cu statul în loc să-și dezvolte afacerile. Un lucru prioritar pe care vreau să-l fac este să scădem povara administrativă, astfel încât oamenii să nu stea între ghișee și inspectori, ci să investească, să construiască și să deschidă noi linii de afaceri”, a conchis premierul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

22 Iul. 2026, 11:47
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2026, 11:47 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Oferta de valută provenită de la persoanele fizice a fost pe plus în luna iunie 2026, ceea ce a permis acoperirea în proporție de aproape 97% a cererii nete de valută din partea agenților economici, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM).

Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea companiilor prin oferta netă de valută de la populație a urcat la 96,9% în iunie, față de 91,1% în luna mai.

În termeni valorici, oferta netă de valută de la persoanele fizice a crescut cu 68,9 milioane de euro, sau 26% și a ajuns la 333,6 milioane de euro. În același timp, cererea netă de valută din partea agenților economici a avansat cu 53,7 milioane de euro (18,5%), până la 344,3 milioane de euro.

În primele șase luni ale anului, populația a vândut net valută în valoare de 1,62 miliarde de euro, cu 12% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. În paralel, companiile au cumpărat net 1,79 miliarde de euro, în creștere cu 5,1% față de anul trecut.

Pe parcursul lunii iunie, Banca Națională a Moldovei nu a intervenit pe piața valutară. Datele mai arată că leul moldovenesc s-a apreciat ușor în raport cu moneda unică europeană. Cursul mediu a evoluat de la 20,1620 lei pentru un euro în luna mai la 20,1367 lei pentru un euro în luna iunie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!