TVA de 20% aprinde din nou spiritele! Fermierii amenință cu blocaje și proteste

02 Iul. 2026, 09:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Iul. 2026, 09:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația „Forța Fermierilor” avertizează că agricultorii sunt pregătiți să reia protestele dacă Guvernul nu își clarifică până la sfârșitul acestei săptămâni poziția privind menținerea cotei reduse de TVA de 8% pentru producția agricolă.

Potrivit organizației, protestele din 24–25 iunie au fost suspendate doar cu condiția ca autoritățile să prezinte cel târziu până la 30 iunie o poziție publică privind intenția de majorare a cotei TVA în agricultură.

Reprezentanții „Forța Fermierilor” susțin că, în cadrul discuțiilor cu președintele Parlamentului și deputați ai partidului de guvernare, au prezentat argumente în favoarea menținerii cotei reduse de TVA de 8% pentru producția agricolă. Totodată, aceștia amintesc că anterior, la o ședință organizată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, toate asociațiile din sectorul agroindustrial au respins în unanimitate propunerea de majorare a TVA la 20%.

„Cu părere de rău, suntem nevoiți să constatăm că până în prezent fermierii așa și nu au auzit poziția publică a demnitarilor-factori de decizie pe această problemă de importanță majoră. Agricultorii cer un răspuns franc de la guvernare, dacă aceasta renunță la creșterea poverii fiscale în sectorul agrar, care ar avea un impact dezastruos imediat pentru sute de agenți economici micro, mici și mijlocii din ramura agricolă”, se arată în comunicatul asociației.

Fermierii consideră că declarațiile din spațiul public privind reluarea consultărilor pe proiectul politicii bugetar-fiscale nu pot substitui o poziție oficială a autorităților.

În acest context, agricultorii din mai multe raioane solicită ca până la sfârșitul săptămânii Guvernul să anunțe clar dacă renunță la majorarea cotei TVA pentru producția agricolă. În caz contrar, sau dacă Executivul va insista asupra aplicării cotei standard de 20%, aceștia avertizează că vor relua protestele, chiar dacă între timp a început campania de recoltare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Dependența energetică, necesitatea îmbunătățirii mediului de afaceri și investițional și consolidarea fundamentelor macroeconomice sunt principalele provocări economice pe care Republica Moldova trebuie să le depășească pentru a se apropia mai rapid de Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis, întrebat care sunt cele trei probleme economice ce împiedică accelerarea integrării europene a țării.

Potrivit oficialului european, Republica Moldova a făcut deja progrese importante în integrarea economică în UE, inclusiv prin aderarea la diverse programe europene, participarea la SEPA, aplicarea regimului „Roam Like at Home” și valorificarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

„Din punctul meu de vedere, eu cred că mergem bine”, a declarat Dombrovskis.

El a subliniat că integrarea economică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană are loc deja, iar relațiile comerciale și investiționale sunt tot mai strânse. Potrivit acestuia, aproximativ 57% din exporturile Republicii Moldova sunt orientate spre piața UE, în timp ce circa 70% din investițiile străine directe provin din Uniunea Europeană.

Una dintre principalele vulnerabilități rămâne însă sectorul energetic. Dombrovskis a menționat că sunt implementate proiecte majore de infrastructură pentru integrarea Republicii Moldova în rețelele și piețele europene de electricitate și gaze și pentru reducerea dependenței de livrările din Rusia.

O altă problemă indicată de comisar este mediul de afaceri și investițional. Potrivit lui, companiile europene sunt interesate să-și consolideze prezența în Republica Moldova, însă pentru aceasta este necesar un climat mai favorabil investițiilor.

În același timp, Dombrovskis a accentuat importanța menținerii unor fundamente macroeconomice solide, condiție esențială pentru atragerea investițiilor și accelerarea integrării economice.

Oficialul european a precizat că aceste probleme sunt abordate inclusiv prin Planul de Creștere pentru Republica Moldova, care urmărește accelerarea reformelor și apropierea economiei moldovenești de piața unică europeană.