UE încearcă să salveze Parteneratul Estic din strânsoarea Rusiei

15 Dec. 2021, 16:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Dec. 2021, 16:58 // Actual //  bani.md

Liderii Uniunii Europene (UE) încearcă miercuri să salveze Parteneriatul Estic, lansat în 2009, cu Ucraina, ameninţată de o invazie rusă, Georgia, zguduită de o criză politică, Republica Moldova tensionată economic, Armenia şi Azerbaidjanul care se află în răboi, cinci foste republici sovietice care se confruntă cu tentative de destabilizare ale Rusiei şi subminate de disensiuni.

Momentul acestui summit este foarte bine ales, pentru că aceste ţări traversează o perioadă complicată din cauza unor presiuni ale Rusiei şi unor lupte interne”, consideră un funcţionar euroepan de rang înalt.

Însă reuniunea, prevăzută să înceapă la ora 15.00 GMT (17.00, ora României), urmează să fie o sursă de frustrare, pentru că UE nu poate da curs cererilor de aderare ale Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova, relatează AFP, citat de news.ro

Nu putem face nimic. Unele state membre exercită presiuni în vederea acceptării Georgiei şi Ucrainei în UE, însă pentru altele acest lucru nu este posibil”, declară AFP un ministru european.

Discuţii au început încă de marţi seara, în cazul preşedintelui Consiliului European Charles Michel, care i-a primit pe liderii Armeniei şi Azerbaidjanului într-o încercare de a ”calma tesniunile” în continuare puternice, în urma scurtului dar sângerosului război din toamna lui 2020 în vederea preluării controlului asupra encalvei separatiste azere Nagorno Karabah, soldat cu 6.500 de morţi.

Parteneriatul Estic, lansat în 2009, se află în dificultate, în contextul în care Aleksandr Lukaşenko a suspendat participarea Belarusului la parteneriat în iunie 2021, Armenia şi Azerbaijanul se află în conflict, Georgia se confruntă cu o criză politică, Ucraina este ameninţată cu o nouă intervenţie militară rusă, iar Republica Moldova se confruntă cu tensiuni economice, din cauza scumpirii gazelor naturale ruseşti şi uneipolitici de susţinere de către Moscova a regiunii separatste moldovene Transnistria.

Destablizarea permanentă în numeroase regiuni ale Parteneriatului (Estic) este foarte îngrijorătoare, pentru că ea ameninţă pacea şi stabilitatea în regiune”, recunoaşte funcţionarul european de rang înalt.

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!