ULTIMĂ ORĂ! Ne așteaptă o iarnă scumpă! Moldovagaz vrea un tarif de 29 de lei pentru un metru cub de gaz

02 Sept. 2022, 20:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Sept. 2022, 20:35 // Actual //  MD Bani

Moldovagaz solicită repetat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să aprobe un tarif de 29lei pentru un metru cub de gaz. Anunțul a fost făcut de președintele Moldovagaz în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV. Vadim Ceban spune că în condițiile unui preț de achiziție exorbitant actualul tarif duce la acumularea unor datorii de miliarde de lei, scrie Realitatea.md.

Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz spune că va depune la ANRE solicitarea de majorare a tarifului până la sfârșitul acestei luni, atunci când va intra în vigoare legea cu privire la gazele naturale.

„La data de 15 septembrie trebuie să fie luată decizia privind modificarea metodologiei tarifare și abia după această dată vom avea posibilitatea să ne adresăm la regulator, odată cu intrarea în vigoare a noii legi cu privire la gazele naturale. Legea va intra în vigoare pe data de 10 septembrie. Asta înseamnă că pe data de 20 va exista o astfel de adresare la ANRE. Procedural, aceste tarife noi, nu văd cum ar putea fi aprobate înainte de 1 octombrie. Pentru că la 1 octombrie se schimbă și formula”, a spus Vadim Ceban  în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.

Vadim Ceban pentru că pentru a-și recupera devierile tarifare acumulate în ultimii ani, tariful ar trebui să fie de cel puțin 33 de lei. Totuși pentru ca noile tarife să nu aducă populația în incapacitate de plată, Moldovagaz va solicita un tarif de 29 de lei.

„Reieșind din prețurile de achiziție existente și plus devierile ce urmează a fi recuperate, ne menținem poziția unui tarif de 29 de lei ca să avem posibilitatea să achităm gazele naturale, în primul rând, și în același timp să nu fie un șoc atât de mare pentru populație, pentru consumatori, pentru industrie, pentru că există riscul să ajungem în altă extremă când capacitatea de achitare a consumatorilor va scădea. Noi trebuie să ne recuperăm devierile pe care le-am acumulat în acest an și pe cele de anul trecut. Până la sfârșitul acestui an vom acumula devieri tarifare de 3,3 miliarde de lei. Avem 1,7 miliarde de lei devieri de anul trecut și 1,6 miliarde din acest an. Dacă am adăuga și aceste devieri, tariful ar trebui să fie peste 33 de lei pentru un metru cub. Noi nu ne dorim să avem o astfel de creștere bruscă, dar pe de altă parte trebuie să ne onorăm obligațiunile”, a explicat Vadim Ceban.

În luna septembrie Republica Moldova achită un preț de achiziție a gazului de 1.883 de dolari pentru o mie de metri cubi. Prețul este cu 400 de dolari mai mare față de luna trecută. În prezent, tariful pentru metru cub de gaz este de 22, 99 lei, cu TVA inclus.

21 Iun. 2026, 09:31
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
21 Iun. 2026, 09:31 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Persoanele cu averi mari aleg tot mai des să se stabilească în state precum Cipru, Italia, Grecia și Elveția, în timp ce țări considerate până de curând principalele destinații europene pentru capital și investiții – Regatul Unit, Germania și Franța – pierd teren în competiția pentru atragerea rezidenților bogați.

Concluzia aparține raportului Henley Private Wealth Migration Report 2026, realizat de compania internațională de consultanță Henley & Partners, specializată în programe de rezidență și cetățenie prin investiții.

Noul studiu renunță la metodologia clasică de numărare a milionarilor care se mută dintr-o țară în alta și introduce un indice al competitivității mobilității averii, calculat pe o scară de la 0 la 100. Clasamentul ia în considerare factori precum fiscalitatea, statul de drept, stabilitatea politică și calitatea vieții.

În Europa, Cipru ocupă primul loc, cu un scor de 73,5 puncte, urmat de Țările de Jos (72,8), Portugalia (72,5) și Italia (72,3). Elveția și Grecia completează topul cu 70,8 și, respectiv, 70,5 puncte.

Raportul evidențiază însă Italia, Grecia și Elveția drept principalele beneficiare ale noii tendințe de relocare a averilor. Italia atrage investitorii prin regimul fiscal favorabil pentru noii rezidenți și prin accesul la piața Uniunii Europene, în timp ce Milano își consolidează statutul de centru financiar pentru administrarea marilor averi.

Grecia profită de schimbările intervenite pe piața programelor de investiții pentru obținerea rezidenței, după ce Spania și Portugalia au restrâns sau modificat programele de tip „viză de aur”.

Elveția continuă să fie preferată de persoanele care caută stabilitate și protecția capitalului într-un context geopolitic tot mai volatil.

În paralel, raportul indică o presiune crescândă asupra Regatului Unit. Numărul solicitărilor de rezidență și cetățenie alternativă din partea persoanelor cu domiciliul în Marea Britanie a crescut cu 15% între 2024 și 2025.

Tendințe similare sunt observate și în Germania și Franța. Solicitările venite din partea cetățenilor germani au crescut cu 16% între sfârșitul anului 2025 și începutul lui 2026, în timp ce Franța a urcat rapid în clasamentul naționalităților care caută opțiuni de relocare.

La nivel global, Emiratele Arabe Unite rămân una dintre cele mai atractive destinații pentru persoanele cu averi mari, obținând un scor de 85,3 puncte. Singapore conduce clasamentul mondial al liderilor globali, cu 79,5 puncte, fiind urmat de Noua Zeelandă.

Statele Unite reprezintă, potrivit autorilor raportului, un caz aparte. Deși sunt cel mai mare generator de avere din lume, numărul americanilor bogați care caută rezidență sau cetățenie în alte țări s-a dublat în 2025. Aproape jumătate dintre cereri vizează programe europene, semn că tot mai mulți investitori americani caută opțiuni de diversificare și protecție a patrimoniului în afara SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!