Cazul omului de afaceri din Moldova, Aleksandr Okulov a ajuns în atenţia presei franceze

07 Dec. 2022, 13:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Dec. 2022, 13:28 // Actual //  bani.md

Cazul omului de afaceri din Moldova, Aleksandr Okulov a ajuns în atenţia presei franceze. Presa se referă la situaţia în care a ajuns omul de afaceri după sancţionarea sa de către Departamentul de Stat al SUA pe data de 20 aprilie 2022 pentru că a facilitat eludarea măsurilor luate de SUA, dar şi la ceea ce a urmat după sancţiunile și  americane, scrie Radiofrance.fr și nouvelobs.com.

Presa scrie că, înainte de a fi sancţionat, omul de afaceri ar fi intrat în atenţia serviciilor speciale franceze. Potrivit sursei, la o revenire în Franţa din Republica Centralafricană, unde negociase cu autorităţile locale livrarea de medicamente, a fost abordat, la aeroport, de doi colaboratori ai securităţii franceze, care s-au interesat de legăturile sale cu oameni de afaceri ruşi. Publicaţia sugerează că omului de afaceri i s-ar fi propus şi o anume colaborare cu securitatea franceză.

Sursa notează că, ulterior, aceeaşi doi agenţi din aeroport s-ar fi deplasat în Republica Moldova, unde au făcut o nouă tentativă de a-l racola, dar, deoarece şi aceasta a eşuat, omul de afaceri ar fi primit un anume avertisment sub formă de șantaj, care ulterior s-ar fi materializat prin includerea sa în lista celor sancţionaţi.

Publicatia in detaliu redă acțiunile celor doi agenți în Franța, cât și pe teritoriul RM. Totodată publicația ar fi făcut demersuri către serviciile franceze și departamentul trezoreriei de stat pentru a afla ce a stat de fapt la baza sancționării, dar au rămas făra răspuns.

Acum omul de afaceri se confruntă cu mari probleme de business, având de suferit atât companiile sale din Moldova, cât şi cele din România. În prezent, el s-ar afla în Dubai.

Chiar şi după includerea sa în lista celor sancţionaţi, omul de afaceri a fost abordat. În context este invocat numele unui businessman francez, cu care el deja a întrerupt orice contact.

Pe 25 octombrie 2022, Alexandr Okulov a depus o plângere penală Procurorului Republicii Franceze la tribunalul din Paris pentru „hărțuire, șantaj și denunț calomnios”, împotriva agenților de securitate și a statului francez.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.