Dacă America s-ar rezuma astăzi doar la administrația Trump, titlul, un banc din anii ‘90, nu ar fi o exagerare.
Ca în basmele românești, cel nebun, cel puternic și cel hain s-au vorbit să-l piardă pe cel viteaz. Cel nebun stă la Casa Albă, cel puternic pe orbita Starlink, cel hain la Kremlin. Cel viteaz este la Kiev, sub bombardamentele rușilor.
Doamnelor și domnilor, asistăm la schimbări dramatice care se petrec oră de oră. Am fost împreună martori ai căderii comunismului. Acum, sub ochii noștri, vedem cum prăbușirea în abis a actualei administrații Trump trage după ea tot ce a construit America în optzeci de ani.
Vă invit să privim nu doar faptele, ci și semnificația lor.
Vă invit să observăm că, vrând-nevrând, suntem parte a războiului, că Marea Neagră e în flăcări și că e un front românesc pe care nici acum nu suntem gata să-l acceptăm.
Ce trăim în aceste zile
În 1852, Karl Marx scria că istoria se repetă prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă.
Ce trăim azi seamănă cu München și cu Ialta, marile puteri negociază cu tiranul peste capul unui popor mic. Numai că atunci erau Roosevelt și Churchill, iar acum sunt Trump și Musk.
Marx se înșela într-un singur punct.
Farsa nu mai așteaptă să se termine tragedia, acum ele vin împreună, la pachet.
La Kiev are loc tragedia, iar la Washington, farsa.
Pentru că, astăzi, unde este o tragedie, merge și o farsă.
La Ialta erau trei state. Acum, al treilea membru al coaliției e un singur om, Elon Musk, un miliardar cu propria constelație de sateliți, care poate orbi o armată în plin război.
Niciodată până acum o putere privată, a unui singur individ, n-a ținut în mână sistemul nervos central al unui război. Iar asta ar trebui să ne trezească.
Atunci când dronele ucrainene au rămas fără conexiunea la Starshield, versiunea militară a Starlink, nimeni n-a putut spune cine a apăsat butonul, miliardarul sau statul american.
Musk arată spre Casa Albă, Casa Albă tace.
Nu mai știm dacă statul se folosește de miliardar sau miliardarul de stat. Iar soarta unui război ajunge să depindă de un om cu o putere herculeană măsurată în biți și preferinte personale.
Cât mai valorează statele, instrumentele democrației, sistemele politice dacă un privat decide totul?
Ce mai conteaza eroismul, sacrificiul suprem în fața unui click?
Dacă la Ialta a fost cinism amestecat cu strategie, pentru că războiul trebuia terminat, iar Armata Roșie era deja la porțile Berlinului, și la München frică, acum însă miza este ridicolă, scandaloasă și pe măsura micimii oamenilor care o propun: prețul motorinei în Ohio, cu trei săptămâni înainte de alegeri.
Niciodată un popor n-a fost vândut agresorului pentru o miză atât de măruntă.
Ialta, oricât de murdară, a lăsat în urmă o ordine care a ținut patruzeci și cinci de ani.
Ce se dărâmă acum nu e înlocuit cu nimic. Parcă nebunia improvizației vrea să arate lumii că viitorul a fost luminos doar în trecut.
Administrația Trump a lăsat chiar și haosul la voia întâmplării, iar prin mișcări centrifuge trăim și noi după toanele acestui saltimbanc politic.
Nu ne luptăm cu forțele răului. Răul are aici un singur reprezentant, iar acela știe exact ce vrea: Putin are un plan și îl execută rusește. La Washington nu există nici un plan.
Acolo lucrează forțele haosului, o gașcă de imbecili care a vrut să schimbe lumea din temelii, dar n-a pregătit nimic cu care s-o înlocuiască.
Halucinațiile, delirul, beția puterii au nevoie măcar de un sistem ca să treacă drept virtuți. Gașca asta nu-l are nici pe acela. Nu e, așadar, o alianță a trei răufăcători, ci alianța a doi functionali cu un răufăcător lucid.
Faptele
Acum o săptămână, Trump a anunțat un acord cu Putin; SUA cumpără motorină rusească, scoasă de sub sancțiuni, ca să scadă prețul la pompă pentru consumatorii americani.
Când Zelenski a protestat, Trump a cerut ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte, iar negociatorul lui Putin, Kirill Dmitriev, a numit declarația „iconică și istorică”.
A urmat „armistițiul energetic”.
Ucraina a oprit pentru trei zile loviturile asupra rafinăriilor rusești. În tot acest timp, Moscova a continuat să bombardeze infrastructura energetică ucraineană și a ucis peste o sută de civili într-o săptămână.
Kremlinul a explicat prin gura lui Peskov că:
“Nu a fost specificat nimic în termeni concreți”.
Apoi au fost deșirate, unul după altul, firele care încă legau Kievul de Washington.
Starshield a taiat conexiunea cu terminalele ucrainene. Cu câteva zile înainte, Musk scrisese că Zelenski „a mers prea departe”. Două nopți la rând, Kievul n-a mai primit avertismente înainte ca rachetele balistice să lovească țintele.
Zelenski spune că militarii americani le-au transmis omologilor ucraineni:
„Dacă nu veți opri atacurile, vă vom bloca accesul la informații”.
Washingtonul neagă, Zelenski spune:
„Nu a fost o problemă tehnică, a fost o chestiune de voință.”
De ce toată această nebunie?
Pentru că Trump se prăbușește în sondaje. Doar trei din zece americani îi mai aprobă activitatea, cel mai slab scor al celui de-al doilea mandat. Unul din trei dintre cei care l-au votat îl dezaprobă azi.
Prețurile îl îngroapă, iar el însuși le-a majorat, cu războiul din Iran: benzina s-a scumpit cu 47% de când SUA și Israelul au atacat Iranul, în februarie, și e la un record pentru luna octombrie. Motorina a trecut de 6 dolari pe galon, lovindu-i exact pe fermierii și camionagiii care l-au votat.
Iar panica i-a amplificat nebunia.
A autorizat cecuri pentru militari, pentru pensionarii din Medicare și pentru o parte dintre asigurații Obamacare. A promis și câte 5.000 de dolari fiecărui cetățean adult dacă republicanii păstrează majoritatea în Congres. Senatorul democrat Ron Wyden a numit cecurile pentru Medicare mită. Ca un magazin care se închide și vinde tot pe nimic, Trump scoate totul la lichidare.
În anii ‘90, si politicienii nostri făceau la fel, numai că fiind mai săraci, românii se mulțumeau și cu câte o găleată, cu o mătură, cu zahăr și făină. Motorina lui Putin e doar cea mai rușinoasă marfă de pe raft. Dar nici asta nu a ajutat. Prețurile au crescut în septembrie mai mult decât era prognoza economică, împinse de costul ridicat al energiei.
Sondajele electorale ale americanilor le dau democraților peste 90% șanse să câștige Camera Reprezentanților.
După 3 noiembrie, cel mai probabil urmează comisiile, citațiile, documentele scoase la lumină, audierile publice ale familiei și ale camarilei. Și camarila are ce ascunde.
Kimberly Guilfoyle, fosta logodnică a lui Trump Jr., făcută ambasadoare la Atena, a fost obligată să demisioneze după ce s-a aflat că era șpăgăreasă sefă si îi ceruse unui donator 100.000 de dolari pentru factura de la American Express, înainte de audierea din Senat, promițându-i influență.
Trump a explicat:
„Făcea o treabă bună, dar nu ne-a plăcut ce am citit.”
Nu corupția l-a deranjat, l-a deranjat că s-a aflat.
Miroase a cătușe? Nu încă, dar Camera poate ancheta.
Departamentul de Justiție rămâne al lui Trump până în 2029, cu tot cu dreptul de grațiere. Dar mirosul înfrângerii se simte. Iar un om care simte cum se strânge lațul nu devine mai prudent, ci mai disperat. Camera Reprezentanților îi poate distruge liniștea din Washington DC, dar politica externă nu i-o ia nimeni, acolo decide tot el, până la capăt.
Europa
Replicile dintre Elon Musk si ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski sunt ca un serial.
În martie 2025, Sikorski spune că Polonia, care plătește abonamentele Starlink ale Ucrainei, ar putea căuta alt furnizor.
Musk îi răspunde:
„Taci, omule mic! Și nu există înlocuitor pentru Starlink.”
Și promite solemn că Starlink nu-și va opri niciodată terminalele, oricât de mult nu i-ar plăcea politica față de Ucraina.
În ianuarie 2026. Sikorski îl numește „om mare” și îi cere să nu-i lase pe ruși să folosească Starlink. Musk îi răspunde: „idiot care salivează”.
Iar acum o zi, după ce dronele ucrainene au rămas fără legătură:
„Hei, Elon Musk, om mare, iar faci politică cu produsele tale? Ca si clienți europeni, vă urmărim.”
Omul mic a avut dreptate de fiecare dată. Omul mare și-a încălcat exact promisiunea pe care o făcuse. Iar Europa, care până ieri aștepta indicații de la Washington, începe să vorbească.
Giorgia Meloni, aliata lui Trump, spune că acordul pe motorină e riscant și legitimează Moscova. Friedrich Merz spune că pentru Europa un asemenea acord e exclus.
România
Și noi? Noi tăcem!
România n-are un Sikorski. N-are canale serioase cu Washingtonul, n-are o poziție pe care s-o poată spune cu voce tare și așteaptă politicos în anticamera unei administrații care nu mai știe nici ea ce vrea.
Astazi noi nu avem nici guvern, avem însă cei mai slabi politicieni si o mână de generali pregătiți la standarde NATO.
În rest, numai îngâmfați, incompetenți și lași, straturi de cea mai proastă calitate, în cel mai greu moment al istoriei noastre recente.
Cel viteaz
De cealaltă parte a mesei stă un fost actor de comedie de care toată lumea râdea în 2019.
Umilit în Biroul Oval, șantajat cu minereuri, amenințat cu Starlink, lăsat fără avertizări, somat să plece ca să se ieftinească motorina în America, Zelenski a respectat trei zile un armistițiu pe care Moscova nu l-a respectat nici o oră.
Apoi a spus:
„Bariera a fost eliminată. Am terminat-o cu asta.”
Rafinăriile rusești redevin ținte. Știe ce riscă: sateliții, informațiile, poate chiar armele plătite de europeni. O face oricum.
Cel nebun, cel puternic și cel hain sunt împotriva lui.
Războiul de la Marea Neagră
Ucraina nu se apără doar pe ea. Ne apără și pe noi.
Iar războiul nu mai e doar la vecini.
Miercuri seara, căpitanul unei nave care mergea spre Ucraina a anunțat că vasul a fost lovit de o dronă în rada portului Sulina; la bord a izbucnit un incendiu. E primul incident atât de grav în apele teritoriale românești. Joi dimineață, o altă navă a luat foc la 14 mile marine de Sulina, iar opt dintre cei doisprezece oameni de la bord sunt dați dispăruți.
În mai puțin de 24 de ore, trei drone au intrat în spațiul aerian românesc, iar patru avioane de luptă au fost ridicate de la sol. De la începutul lunii trecute, au fost confirmate cel puțin șase atacuri cu drone în largul coastelor românești, bulgărești și turcești.
Toate acestea vin cu un preț, iar prețul îl calculează alții pentru noi.
În septembrie, piața londoneză de asigurări maritime a extins zona de risc ridicat la întreaga Mare Neagră, cu excepția apelor teritoriale ale statelor riverane. Zona economică exclusivă a României a intrat pe listă. Asigurarea unui petrolier în Marea Neagră a sărit de la aproximativ 200.000 la 2,5 milioane de dolari per navă.
La începutul lunii, motorina costa aproape 11 lei pe litru în marile orașe. Atacurile asupra navelor din Marea Neagră ar putea scumpi carburanții în România, spun analiștii.
Ultima excepție de pe listă consta în apele noastre teritoriale. Exact acolo a fost lovită ieri nava Yara J.
Dacă asigurătorii de la Londra o elimină, Constanța devine, pentru orice armator din lume, port într-o zonă de război. Mărfurile ocolesc, transportul se scumpește, coridorul pe care am construit jumătate din importanța noastră strategică se golește. Ar fi cea mai mare lovitură economică primită de România de la începutul războiului.
La Washington, un președinte cumpără motorină de la Putin ca să-și salveze majoritatea.
La Sulina, dronele lui Putin o scumpesc în România.
Farsa se joacă acolo, tragedia aici!
Americanii au măcar 3 noiembrie, când pot vota împotrivă.
Noi n-avem ce vota. Doar constatăm si privim în altă parte.
Suntem în război la Marea Neagră. Și doar ne prefacem că nu înțelegem.
Îi spunem „incident”.
Ce n-au curajul să spună generalii și politicienii noștri vor scrie, într-o zi, asigurătorii de la Londra, într-un tabel: Marea Neagră, inclusiv apele teritoriale ale României, zonă de război.
Atunci vom afla și noi că suntem în război. Din factura la motorină!
SERGIU TOADER
