Strasbourgul devine plin de viață noaptea, animat de petrecerile angajaților Parlamentului Europeana, ale căror povești ameninţă să iasă la iveală, scrie POLITICO într-un reportaj de atmosferă, citat de ziare.com
Un anturaj uriaş de politicieni şi angajaţi ai UE coboară în oraşul alsacian timp de patru zile pe lună pentru o socializare frenetică ce are în subsidiar muncă politică, negocieri şi voturi pe muchie de cuţit. În nopţile de miercuri, deputaţii europeni şi asistenţii lor se aventurează în câteva baruri preferate, unde obişnuitele probleme birocratice şi ierarhii instituţionale se topesc ca prin minune. Aceste serate de tip „escapade adolescentine” înecate în băutură sunt un respiro crucial pentru Parlament, facilitând prietenii dincolo de diviziunile politice şi oferind o supapă de evacuare pentru tot stresul parlamentar reprimat.
Dar, conform poveştilor care abundă, este şi momentul în care unii eurodeputaţi se comportă nepotrivit cu angajaţii pe ringul de dans al unor cluburi obscure. O noapte care a început cu ciocniri de cocktailuri între eurodeputaţi şi diplomaţi într-un local de fiţe s-a încheiat la 4 dimineaţa cu un funcţionar al Parlamentului, beat criţă, care a lovit un europarlamentar în faţa unui club de noapte, relatează reporterul POLITICO.
Dacă împingi cu grijă o uşă placată cu oglinzi din spatele unei pizzerii goale, se deschide un portal către un bar de tip „speakeasy” (local paralel, ascuns, clandestin, care a apărut în special în perioada prohibiţiei din SUA şi care în zilele noastre defineşte mai degrabă un stil arhitectural – n.r.) numit „Aedaen”, care e plin de funcţionari UE, unii purtând încă la gât legitimaţiile de intrare în Parlament. Sub candelabrele care pâlpâie şi sub privirea ameninţătoare a unui cap de cerb bătut în cuie pe perete, barmanul flambează un cocktail „Zombie” şi îl strecoară către nişte diplomaţi cu mânecile cămăşilor suflecate şi gulerele desfăcute.
Către miezul nopţii, intră trei europarlamentari, doi Verzi germani – Damian Boeselager şi Niklas Nienass – şi europarlamentara maghiară Katalin Cseh, din grupul liberal Renew.
Reporterul POLITICO împinge uşa secretă cu perne de catifea şi pleacă spre un alt local care obişnuia să fie frecventat de funcţionarii europeni. „La Perestroïka” este un bar cu tematică sovietică, unde pereţii sunt împodobiţi cu imagini cu Lenin şi Gorbaciov, dar reporterul descoperă că nu mai este locul de întâlnire frecventat odinioară de oamenii UE. Singura dovadă a prezenţei eurocraţilor este reprezentată de şase funcţionari greci din Parlament, care nu vor să vorbească. „Acest loc este pro-Rusia?” îl întreabă reporterul pe barman, care însă se grăbeşte să arate spre steagul Ucrainei lipit în fereastră.
În schimb, reporterul întâlneşte acolo un comediant francez pe nume Aymeric Lompret, care bea ceva după spectacol cu nişte prieteni, dintre care unul este controlor de trafic aerian la aeroportul din Strasbourg. „El mă bate pe spate şi îmi spune că are atâtea poveşti cu europarlamentari care s-au purtat urât în timpul zborurilor, dar nu vrea să dea detalii”, relatează reporterul.
Un alt local, care se numeşte „Code Bar”, este plin de asistenţii parlamentari din grupuri rivale, cocoţaţi pe scaunele de bar, care beau gin tonic şi discută despre amendamentele controversate la legislaţia agricolă care urmau să fie negociate a doua zi.
„Les Aviateurs” este însă cel mai nonconfiormist dintre saloanele din Strasbourg, unde se dansează în spate, pe o platformă, şi se servesc beri şi shot-uri de tequila. Un europarlamentar suedez bine îmbrăcat din partea PPE – Tomas Tobé – se află la bar şi strigă ceva pentru a acoperi fondul muzical zgomotos. Europarlamentarul estonian de extremă dreapta Jaak Madison apare şi el, la costum.
Afară, pe stradă, europarlamentarul pe care reporterul îl văzuse în primul bar vizitat, Damian Boeselager, pufăie dintr-o ţigară cu o eşarfă înfăşurată la gât. Un alt europarlamentar – germanul Erik Marquardt, de la Verzi – şi un asistent din grupul său încearcă să ajute un funcţionar al Parlamentului, deosebit de beat, care este singur, în tricou, şi nu este în stare să ajungă acasă. „Unde locuieşti, dragă?”, îl întreabă asistentul, dorind să-i cheme un taxi. Dar funcţionarul nu vrea sau nu poate să spună.
Reporterul se îndepărtează pentru câteva minute, neavând răbdarea celor doi, dar când se întoarce, europarlamentarul german – care nu voia decât să ajute – fusese lovit, însă încerca în continuare, cu răbdare, să-l ajute pe funcţionarul beat.
„După un timp, am chemat o ambulanţă şi l-am predat medicilor”, dezvăluie reporterul epilogul acestei poveşti nu înainte de a nota: „Şedinţa în plen se deschide la 9 dimineaţa, adică peste patru ore”.
