Victoriabank a găzduit o vizită oficială a Principelui Radu al României și a ambasadorului României la Chișinău

19 Mai 2026, 11:47
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
19 Mai 2026, 11:47 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Victoriabank a avut onoarea de a-i primi la sediul central pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României și pe Excelența Sa, domnul Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, în cadrul unei vizite oficiale.

În cadrul întrevederii au fost prezentate direcțiile strategice de dezvoltare ale Victoriabank, a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova, cu o experiență de 36 de ani pe piața locală, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania. Discuțiile au vizat rolul băncii în susținerea antreprenoriatului, finanțarea economiei și modernizarea serviciilor financiare, precum și contribuția sa la apropierea pieței bancare din Republica Moldova de standardele europene.

Unul dintre subiecte a fost, de asemenea, colaborarea dintre echipele din România și Republica Moldova, respectiv despre transferul de expertiză dinspre România – prin Grupul BT –  într-un mod care a susținut dezvoltarea Victoriabank și transformarea sa organizațională.

Totodată, au fost abordate proiectele strategice dezvoltate în ultimii ani, achiziția BCR Chișinău și Microinvest.

Vizita a inclus și un schimb de informații privind implicarea Victoriabank în proiecte sociale, educaționale și comunitare, parte a angajamentului băncii față de dezvoltarea sustenabilă a societății. În anul 2023, Victoriabank a fost distinsă de Casa Regală a României pentru curaj civic, recunoaștere care reflectă implicarea constantă a băncii în susținerea comunității și promovarea valorilor identitare.

 

18 Aug. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

15 încăperi nelocuibile, cu o suprafață totală de aproximativ 646,6 metri pătrați, gestionate de Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, ar putea fi scoase la privatizare prin licitație. Propunerea de includere a acestor bunuri în lista proprietăților de stat supuse privatizării a venit din partea Aeroportului, printr-un demers transmis Agenției Proprietății Publice la 16 iunie 2026.

Spațiile, indicate ca subsoluri, sunt amplasate în blocuri de locuințe din Chișinău, în special în sectorul Botanica, pe bulevardele Dacia 71/2 și 73/2, dar și pe strada Calea Ieșilor, 45. Cea mai mare încăpere din listă are 258,7 metri pătrați și se află pe strada Calea Ieșilor, 45.

Printre celelalte spații se regăsesc încăperi de 53,4 metri pătrați, 53,2 metri pătrați și 52 de metri pătrați, dar și spații mult mai mici, de aproximativ 15–17 metri pătrați. Toate sunt prevăzute pentru vânzare prin licitație.

Motivul este unul simplu: aceste spații nu sunt necesare activității Aeroportului. Documentul precizează că ele nu se află în perimetrul operațional al Aeroportului Internațional Chișinău, pe platforma aeroportuară sau pe terenul aferent și nu au fost, nu sunt și nu urmează să fie utilizate pentru activități operaționale, de producție ori comerciale.

În plus, încăperile nu fac parte din bunurile depuse în capitalul social al întreprinderii, iar menținerea lor în gestiunea Aeroportului nu mai este considerată justificată din punct de vedere funcțional. APP susține că înstrăinarea acestor spații nu va afecta integritatea patrimoniului întreprinderii și nici activitatea aeroportuară.

Proiectul nu stabilește deocamdată prețurile de pornire și nici data licitațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!