CCI 4

31 Oct. 2024, 14:07
 // Categoria:  // Autor:  Soroceanu Olga
31 Oct. 2024, 14:07 //  //  Soroceanu Olga

Realitatea Live

22 Iun. 2026, 11:45
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Iun. 2026, 11:45 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Creditele imobiliare urmează să se scumpească în condițiile în care indicele de referință utilizat la calcularea dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul Programului de Stat „Prima Casă” și pentru unele credite cu rată flotantă va crește de la 5,57% la 5,66% începând cu 1 iulie 2026.

Anunțul a fost făcut după publicarea de către Banca Națională a Moldovei a noii valori a indicatorului utilizat la calcularea dobânzilor pentru aceste categorii de împrumuturi.

„Majorarea vizează atât beneficiarii Programului „Prima Casă”, cât și clienții care au contractat credite cu dobândă variabilă, unde rata este formată din indicele de referință și marja fixă stabilită de bancă în contract”, anunță băncile comerciale.

Potrivit formulei aplicate de instituțiile financiare, noua rată a dobânzii va fi calculată prin adăugarea marjei fixe a băncii la indicele de referință de 5,66%.

Indicele de referință este calculat de Banca Națională a Moldovei și reprezintă rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase în lei moldovenești, cu termen cuprins între șase și 12 luni, la nivelul întregului sector bancar.

Creșterea este una modestă, de 0,09 puncte procentuale, însă va influența costul creditelor pentru persoanele care au contracte legate de acest indicator.

Ultima modificare a indicelui de referință a fost făcută la 1 ianuarie 2026, la 5,57% față de 5,82%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!