REPORTAJ FORUM CORUPTIE.00_02_20_08.Still020
Comisia de selectare a candidatului pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom” a admis în etapa următoare a concursului doi candidați. Este vorba de actualul director general interimar al companiei, Viorel Motorniuc, și fostul director B2B și ICT al Orange Moldova, Andrei Preașcă.
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat că, până la expirarea termenului de depunere a dosarelor, au fost înregistrate doar două candidaturi, iar ambele au fost declarate eligibile pentru continuarea concursului.
Viorel Motorniuc conduce interimar Moldtelecom din ianuarie 2024, după plecarea fostului director general Alexandru Ciubuc. Anterior, acesta a fost consilier în cadrul Agenției Proprietății Publice și consilier economic al prim-ministrului, iar în sectorul privat a ocupat funcții de conducere la Orhei-Vit, Bemol Retail și alte companii din domeniul comercial.
Contracandidatul său, Andrei Preașcă, vine din mediul privat, cu peste două decenii de experiență în industria telecom. Acesta a activat timp de aproximativ 24 de ani în cadrul Orange Moldova, unde a ocupat funcția de director B2B Sales & ICT și a fost membru al Consiliului de Administrație. Potrivit CV-ului său, Preașcă a coordonat dezvoltarea serviciilor destinate clienților corporativi și proiecte de transformare digitală, având responsabilități directe asupra performanței financiare a segmentului business.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
-
1„Republica” Linella! Milionarul Vasile Drăgan vrea să mai înghită o rețea de magazine
-
2Concediul minim plătit scade la 22 de zile lucrătoare din 2027. Ministra Muncii: Nimeni nu pierde zilele deja acumulate
-
3Val de retrageri din bănci. Numerarul scos a depășit depunerile cu 412 milioane de lei
-
4Salarii mai mari pentru 170 000 de bugetari: Guvernul promite creșteri de până la 30% și eliminarea inechităților
-
5Noi granturi UE pentru spitale și scoli modernizate
