VIDEO Interviu cu Emmanuel Macron la RLIVE TV: Alegerea Moldovei este simplă – model rusesc sau european

17 Oct. 2024, 20:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Oct. 2024, 20:01 // Actual //  bani.md

Republica Moldova, în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie curent, are de făcut o alegere foarte simplă – se îndreaptă spre un model rusesc sau aleg modelul european. De această părere este președintele francez Emmanuel Macron, care a oferit, în exclusivitate, un interviu jurnalistei Ecaterina Covali, autoarea proiectului „Punţi către Europa”. Producția este difuzată astăzi, 17 octombrie, la RLIVE TV.

Macron a explicat de ce Uniunea Europeană este cea mai potrivită opţiune pentru Republica Moldova.

„În primul rând, întotdeauna am respectat suveranitatea popoarelor și libera decizie a cetățenilor care vor trebui să se exprime. Chiar cred că este o șansă. Când privesc spre regiune și văd Moldova, aș spune, fără a complica lucrurile, că alegerea este destul de simplă –sau se îndreaptă spre un model rusesc sau spre un model european. Am rezumat puțin lucrurile, dar așa se întâmplă. Orientarea spre modelul rusesc înseamnă o probabilitate foarte mică, că aceeași întrebare vi se va pune de mai multe ori.

Frumusețea modelului european este că veți fi întrebați, iar asta se numește democrație. Este o oportunitate incredibilă. Așa că înțeleg importanța acestei alegeri. Cred că scrutinul care vă așteaptă, pe care Moldova îl așteaptă, este foarte important pentru viitorul țării. Și ca și european convins, nu ca președinte al Franței, ci ca european convins, mai ales aici, vorbind cu dumneavoastră, și respectând suveranitatea poporului moldovean, sper că acesta va alege calea Europei, pentru că este calea libertății și a democrație”, a declarat președintele Franței.

Ținem să menționăm că anume în mandatul Franței, de președinte al Consiliului Uniunii Europene, din prima jumătate a anului 2022, Chișinăul s-a apropiat atât de mult de UE, încât a întors o nouă foaie a istoriei sale… europene.

„Cred că procesul a adus deja beneficii Moldovei, pentru că a permis libertatea de circulație și facilitarea vizelor. În termeni și mai concreți, aș da exemplu costul telecomunicațiilor și integrarea rețelelor. Este una dintre înțelegerile pe care le-am concretizat în timpul Comunității Politice Europene din Moldova. Taxele de roaming au fost liberalizate datorită implicării operatorilor.

Apoi, există o serie de proiecte de cooperare foarte concrete, investiții, o mai mare deschidere economică, libertatea de circulație pe care am menționat-o și, odată cu aceasta, și cooperarea în lupta împotriva atacurilor cibernetice sau a dezinformării”, a conchis Emmanuel Macron.

 

Pe parcursul ultimilor ani, UE a acordat un sprijin puternic Moldovei, în cele mai grele momente, precum șantajul energetic al Gazpromului, suport financiar în combaterea corupției și dezinformării, dezvoltarea economiei, uși deschise pentru export și chiar sancționarea persoanelor care seamănă ură în țară. Însă, cel mai puternic sprijin oferit – lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Interviul a fost realizat în cadrul proiectului „Punți către Europa”, realizat cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și implementat de Asociația pentru Inițiative Responsabile (ASPIR).

Producția este difuzată și la postul public de televiziune Moldova 1.

07 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Oct. 2026, 13:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Președintele Consiliului de Administrație al FLYONE, Vladimir Cebotari, respinge suspiciunile investigate de procurori în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 40 de milioane de lei. În cadrul unei emisiuni de la Unimedia.info, acesta a prezentat acte fiscale despre care afirmă că demonstrează proveniența legală a banilor și achitarea impozitelor aferente.

Cebotari a precizat că perchezițiile au vizat unii asociați ai FLYONE, persoane afiliate și alte persoane, susținând că activitatea companiei aeriene nu ar face obiectul investigației. El contestă temeiurile descinderilor și spune că veniturile menționate în dosar au fost verificate anterior de Serviciul Fiscal de Stat.

Potrivit explicațiilor sale, banii provin din activitatea companiei de catering și servicii aeroportuare „Logistic INT”.

„Noi deținem 260 de pagini de acte de control pe acest agent economic, la care fac referire organele de drept, care verifică fiecare lună, fiecare tranzacție, tranzacții de achiziții și tranzacții de livrare. Pentru că acest agent economic, o dată în trei–șase luni, invita Serviciul Fiscal de Stat să fie efectuate controalele necesare”, a declarat Cebotari.

El susține că societatea a raportat profituri de peste 63 de milioane de lei în perioada verificată și că persoanele care au încasat venituri din activitatea acesteia le-au declarat autorităților fiscale.

Referindu-se la soția sa, Maria Cebotari, președintele Consiliului de Administrație al FLYONE a precizat că veniturile acesteia au fost supuse unor controale repetate, desfășurate pe parcursul a patru ani.

„Dumneaei a avut nefericitul noroc, timp de o perioadă de patru ani de zile neîntrerupți, să fie subiectul unui control fiscal riguros, de diverse echipe, pentru a se încerca recalificarea anumitor venituri și impozite. Până ca, în final, aceste acte de control fiscal să se termine cu confirmarea conformității raportării venitului, calculării impozitelor, declarării acestora și achitării lor”, a spus Cebotari.

Întrebat despre sursele financiare ale lui Tudor Carabadjac, prezentat în presă drept fostul socru al lui Mircea Maleca, Cebotari a susținut că banii investiți proveneau dintr-un împrumut. Potrivit lui, persoana care a acordat împrumutul declarase anterior venituri de peste 22 de milioane de lei.

„În toate rapoartele, actele și verificările, atât ale Ministerului de Interne, cât și ale Centrului Național Anticorupție și Serviciului Fiscal de Stat, dumnealui a indicat o singură sursă de venit la acele sume: un împrumut pe care l-a obținut de la o persoană asociată a acelei companii. Persoană care a declarat în acea perioadă venituri de peste 22 de milioane în formă de profituri”, a explicat acesta.

De cealaltă parte, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat, pe 2 octombrie, că investighează, împreună cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat, un grup criminal organizat. Potrivit anchetatorilor, din 2016 până în prezent, membrii acestuia ar fi folosit mai multe entități juridice și persoane interpuse pentru a se eschiva de la plata impozitelor și taxelor.

Procurorii susțin că aproape 41 de milioane de lei, care nu ar fi fost declarați corespunzător organelor fiscale, ar fi fost utilizați la fondarea unei companii aeriene și ulterior disimulați și legalizați în Republica Moldova și în străinătate. Doar pentru anul fiscal 2016, obligațiile fiscale presupus nedeclarate și neachitate sunt estimate la aproape cinci milioane de lei. Comunicatul public al PCCOCS nu precizează numele companiei sau identitatea persoanelor vizate. Perchezițiile au avut loc pe 1 octombrie, la oficii, domicilii și în automobilele persoanelor vizate, cu sprijinul ofițerilor Inspectoratului Național de Investigații. Au fost ridicate documente contabile, bani, tehnică de calcul și alte materiale relevante pentru dosar. Investigațiile continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.