(VIDEO) PSRM nu se dă bătut. Va cere Parlamentului din nou să anuleze „legea miliardului”

18 Mart. 2021, 18:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Mart. 2021, 18:16 // Actual //  MD Bani

„Povara miliardului furat din sistemul bancar a fost repusă pe umerii cetățenilor, prin decizia de astăzi a Curții Constituționale”. Despre aceasta a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja, care a anunțat că PSRM va înainta repetat un proiect de lege prin care să solicite anularea a așa-zisei legi a miliardului, pe care Curtea Constituțională a declarat-o astăzi neconstituțională.

„Venim cu un anunț ca să fie găsite alte soluții, alte alternative, dar nu din contul cetățeanului simplu, pentru că aceasta este o povară și așa foarte grea pe umerii cetățenilor”, a declarat Burduja în cadrul unui briefing de presă în timpul ședinței Parlamentului.

Deputatul a precizat că PSRM va solicita Parlamentului să susțină acest proiect de lege, astfel ca suma rămasă, 17 miliarde de lei, să nu fie întoarsă de cetățeni.

Amintim că, la solicitarea deputaților Grupului parlamentar „Pro Moldova”, Curtea Constituțională a anulat legea prin care a fost abrogată așa-numită legea a miliardului.

Această inițiativă a fost aprobată de Parlamentul în decembrie 2020, de deputații PSRM-Șor-Pentru Moldova.

 

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.