(VIDEO) Vânătorii de diamante au invadat un sat african. Descoperirea uimitoare a unui bărbat

17 Iun. 2021, 16:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2021, 16:10 // Actual //  MD Bani

Un bărbat din satul sud-african KwaHlathi a făcut o descoperire care a atras mii de oameni din regiune, în speranța că se vor îmbogăți, generând o „goană după diamante” în regiunea respctivă.

Bărbatul în cauză a escavat, accidental, un bolovan care conținea și o bucată de rocă ce părea a fi un diamant. Vestea s-a dus rapid în regiune, iar terenul pe care a fost făcută descoperirea a fost invadat de „vânătorii de diamante”, scrie Wall Street.

Africa de Sud este recunoscută la nivel mondial ca fiind unul dintre cei mai mari producători de diamante din lume, așa că nu ar fi o surpriză dacă rocile descoperite în zonă chiar ar fi diamante.

Autoritățile sunt sceptice în privința naturii acestor „pietricele” potențial valoroase descoperite în apropierea satului KwaHlathi. Guvernul a anunțat că va trimite geologi și experți pentru a analiza rocile și pentru a stabili dacă este vorba, într-adevăr, despre diamante.

Deocamdată, terenul se află pe un domeniu public, iar cum nu sunt restricții de exploatare, mii de sud-africani au venit cu speranța că se vor îmbogăți peste noapte.

Câțiva dintre cei care au avut norocul să descopere câteva astfel de roci s-au arătat încântați, spunând că le-ar putea schimba definitiv viețile.

”Dacă aceste roci chiar sunt diamante adevărat m-ar ajuta enorm pe mine și familia. Cu toții avem nevoie de stabilitate financiară și toată lumea vrea să reușească în viață”, a declarat o tânără pentru cei de la BBC.

Alții s-au arătat interesați de lucruri mai simple, cum ar fi o vacanță cu familia. Doi tineri mai entuziaști au spus că vor cheltui banii „în cluburi și pe mașini”.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.