VISINIOVCA Copy 01.00_01_37_20.Still012
Guvernul pregătește o reformă fiscală amplă, axată pe stimularea economiei și combaterea evaziunii fiscale, fără majorări generalizate de taxe, a declarat premierul Vasile Tofan, care a prezentat, în debutul ședinței Executivului, principalele direcții ale conceptului care va fi lansat joi în consultări publice.
Potrivit șefului Guvernului, obiectivul principal al reformei nu este creșterea încasărilor la buget prin taxe mai mari, ci stimularea dezvoltării economiei.
„Vom taxa munca mai puțin, vom încuraja investițiile, vom taxa mai mult viciile și foarte atent vom uniformiza anumite cote de TVA”, a declarat premierul.
Executivul intenționează să reducă povara fiscală asupra angajaților, în special pentru persoanele cu venituri mici, și să majoreze salariul minim.
Potrivit premierului, această abordare ar trebui să reducă atractivitatea salariilor achitate „în plic” și să încurajeze atât angajatorii, cât și angajații să activeze legal.
Totodată, Tofan a recunoscut existența unor practici de evitare a impozitelor.
„Mulți angajatori își plătesc dividendele, pentru că rata este relativ joasă, iau acești bani în cash și îi plătesc angajaților”, a spus premierul, precizând că Guvernul urmărește eliminarea acestor mecanisme.
Șeful Executivului a subliniat că evaziunea fiscală nu poate fi combătută doar prin sporirea numărului de inspectori.
„Trebuie să construim taxele de așa manieră încât să facem evaziunea mai puțin atractivă”, a afirmat acesta.
Un alt pilon al reformei îl constituie stimularea reinvestirii profiturilor în economia Republicii Moldova.
„Trebuie să încurajăm business-urile să investească banii pe care îi câștigă aici, nu să-i ducă în România, în Dubai sau în altă parte”, a declarat premierul.
Guvernul pregătește și o majorare a taxelor pentru produsele și activitățile considerate nocive.
Premierul a declarat că fumatul trebuie taxat mai mult și a făcut o mărturisire personală, spunând că tatăl său a fost internat de trei ori în stare gravă din cauza fumatului.
Pe lângă tutun și alcool, Executivul va revizui și taxarea jocurilor de noroc.
„Moldovenii cheltuie anual 10 miliarde de lei pe jocuri de noroc și loterii. Cu toții ne-am dori ca acești bani să fie cheltuiți pentru cărți, pentru învățare, pentru sănătate și nu pentru jocuri de noroc”, a declarat Tofan.
Premierul a precizat însă că taxele vor fi ajustate astfel încât jucătorii să nu migreze către platforme ilegale.
Vasile Tofan a admis că prima versiune a reformei privind TVA a fost „prea ambițioasă” și nu a ținut suficient cont de vulnerabilitățile economice.
Noua abordare va proteja produsele și serviciile esențiale, inclusiv alimentele, gazele naturale și energia.
„Am auzit oamenii și vom veni cu o manieră mult mai echilibrată”, a spus premierul.
Conceptul reformei fiscale va fi prezentat joi, după care va fi supus consultărilor cu mediul de afaceri și societatea civilă.
Potrivit lui Tofan, noua politică fiscală urmărește patru obiective. Este vorba de reducerea taxării muncii, stimularea investițiilor, descurajarea viciilor prin impozitare și revizuirea echilibrată a unor cote de TVA, astfel încât economia să crească, iar veniturile bugetare să se majoreze ca efect al dezvoltării economice, nu al unei poveri fiscale mai mari.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
-
1Șoc pe piața imobiliară! Statul spune că apartamentele valorează de aproape trei ori mai mult
-
2Aeroport folosit de mii de moldoveni se închide complet. Niciun avion nu va decola timp de 11 săptămâni
-
3AGEPI redeschide ușa pentru MORA, organizația vizată anterior în investigații privind legături cu structuri din Rusia
-
4S-a spart balonul! Prețurile la grâu și rapiță se prăbușesc după calmarea tensiunilor din Marea Neagră
-
5Drum pavat cu aur? Un kilometru în Trușeni ajunge la peste 25 de milioane de lei
