30 de afaceri promițătoare vor fi susținute în cadrul Programului de Antreprenoriat Feminin IV

28 Iul. 2022, 15:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
28 Iul. 2022, 15:25 // Oameni şi Idei //  MD Bani

UN Women a dat startul celei de a patra ediții a programului de pre-accelerare dedicat antreprenoriatului feminin! 30 de idei de afaceri promițătoare vor trece timp de șase săptămâni printr-un proces intens de pre-accelerare a afacerilor, alături de mentorii programului. Astfel, ieri, 27 iulie, participantele, mentorii, partenerii și donatorii programului au avut ocazia să se întrunească în cadrul evenimentului de lansare oficială al programului.

În cadrul evenimentului oficial de lansare a Programului de Antreprenoriat feminin IV, fondatoarele celor 30 de afaceri care au trecut etapa de selecție, mentorii și donatorii programului au avut ocazia să se cunoască, să discute despre formatul programului, dar și să traseze împreună obiectivele instruirii. 

La fel precum și edițiile anterioare, domeniile de bază în care se încadrează cele 30 de echipe selectate sunt design vestimentar, educație, marketing, industria alimentară, agricultură, comerț și sănătate. 

În cadrul evenimentului de deschidere a fost prezent Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, cu suportul căruia au fost realizate primele două ediții ale programelor de antreprenoriat feminin. 

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, KATAYAMA Yoshihiro a menționat că în Japonia la fel se desfășoară programe care au drept scop susținerea antreprenoriatului feminin și numărul antreprenoarelor este într-o creștere continuă. Și este un semn bun că și în Republica Moldova lucrurile merg în aceeași direcție.

La fel, domnul Ambasador KATAYAMA Yoshihiro și-a exprimat aprecierea pentru faptul că împreună cu UN Women reușesc să susțină fetele și femeile din Republica Moldova să-și realizeze visele.

Reprezentanta de țară a UN Women Moldova, Dominika STOJANOSKA, a subliniat:

„Consider că, ajutând femeile să-și dezvolte propriile afaceri, să creeze locuri de muncă pentru ele și pentru ceilalți, le ajutăm să devină mai încrezute în forțele proprii, să își crească veniturile, să devină independente financiar și să investească în necesitățile proprii, în bunăstarea familiei lor și în comunitate. Grație abilităților noi obținute și sprijinului din partea mentorelor și mentorilor, antreprenoarele la început de cale capătă acces la o varietate de resurse, servicii și tehnologii moderne care avansează potențialul afacerii lor. Desigur, implementarea programelor de antreprenoriat feminin nu ar fi fost posibilă fără implicarea instituțiilor naționale, partenerilor de dezvoltare, ONG-urilor și sectorului privat, dar în special al donatorilor – Ambasada Suediei și Japoniei, cărora țin să le mulțumesc pe această cale.” 

De asemenea, în cadrul evenimentului oficial de lansare a fost prezentată Online Women Entrepreneurship Academy, realizată în colaborare cu UN Women și cu sprijinul financiar al Suediei. Academia Online este formată din 12 lecții video și este destinată antreprenoarelor și antreprenorilor la început de cale și abordează subiecte precum: analiza pieței și a concurenților, produsul minim viabil, strategie de marketing, pitch deck, model de business, managementul echipei și previziune financiară.   

La fel în cadrul evenimentului echipa de implementare a Programului de Antreprenoriat feminin a prezentat rezultatele celor trei ediții anterioare. De asemenea, invitații evenimentului au avut ocazia să admire diversitatea produselor expuse de participantele celei de-a patra ediții de program. 

În concluzie, după finalizarea celor șase săptămâni de program de pre-accelerare a afacerilor, cele mai bune absolvente ale tuturor patru ediții vor fi selectate pentru participarea la primul accelerator de afaceri pentru femei din Republica Moldova. 

Programul de Antreprenoriat Feminin (ediția IV) este un program intensiv de pre-accelerare, cu durata de șase săptămâni, orientat spre companiile fondate de către femei. Scopul programului este să ajute antreprenoarele să-și dezvolte produsele, să înregistreze primele vânzări și să atragă investițiile necesare. Programul de pre-accelerare oferă beneficii precum: instruire online și ateliere săptămânale; abordare individuală și consiliere psihologică; acces la instrumente digitale; la comunitatea de antreprenori/antreprenoare, experți/experte și la oportunități de finanțare.

Pe durata ediției IV a Programului de Antreprenoriat Feminin, echipa XY Partners planifică să instruiască 30 de echipe, în perioada cuprinsă între 18 iulie, 2022 – 02 septembrie, 2022. Programul va culmina cu un eveniment oficial de încheiere. 

Acest program este implementat de XY Partners în colaborare cu UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) și cu susținerea financiară a Suediei.

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.