Criza energetică din Transnistria la limita exploziei! Cuciurgan va supraviețui doar până la sfârșitul lunii ianuarie

04 Ian. 2025, 12:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Ian. 2025, 12:12 // Actual //  Ursu Victor

Potrivit informațiilor furnizate de Celula de criză a Guvernului, consumul de energie electrică pentru malul drept al Republicii Moldova a fost complet acoperit pe 3 ianuarie, iar pentru ziua de 4 ianuarie, autoritățile au rezervat capacitatea comercială necesară pentru a satisface cerințele de consum la hotarul cu România.

În data de 3 ianuarie, consumul de energie electrică a înregistrat o creștere de 8,3% față de ziua precedentă, dar a fost complet acoperit prin importurile de energie electrică, contractele comerciale și sursele interne de producție. Detaliile surselor de energie utilizate sunt următoarele:

  • Import din România – 58,60%
  • SA „Termoelectrica” – 28,32%
  • Energie regenerabilă – 7,73%
  • SA „CET-Nord” – 4,29%
  • Întreprinderea de Stat „NHE Costești” – 1,06%

De asemenea, nu au fost necesare activarea contractelor de avarie sau fluxuri neintenționate, iar în data de 3 ianuarie nu au fost înregistrate deconectări avariate ale rețelelor electrice sau unităților de generare. Autoritățile au recomandat consumatorilor să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalele orare de vârf, 09:00-11:00 și 18:00-23:00, pentru a asigura stabilitatea sistemului.

În ceea ce privește centrala de la Cuciugan, aceasta continuă să funcționeze pe bază de cărbune, consumând zilnic 1000 de tone pentru a produce aproximativ 140-150 MW de energie electrică. Rezervele de cărbune disponibile vor ajunge până la sfârșitul lunii ianuarie, o perioadă mai scurtă decât estimările anterioare de 50 de zile.

Pe malul stâng al râului Nistru, s-au înregistrat deconectări de energie electrică din cauza supraîncărcării rețelei, afectând aproximativ 3.000 de consumatori. Autoritățile locale și centrale sunt în contact constant pentru a monitoriza și gestiona situația din regiunile afectate.

Poliția, serviciile de urgență și cele medicale sunt pregătite să ofere sprijin locuitorilor, în timp ce primarii localităților vizate de deconectări sunt informați despre evoluția situației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

16 Dec. 2025, 17:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
16 Dec. 2025, 17:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Un complex de bunuri din municipiul Ungheni a fost cumpărat contra unei sume de 1,925 milioane de lei, în cadrul licitației „cu strigare”, organizate la 16 decembrie de Agenția Proprietății Publice.

Potrivit instituției, bunul vândut include două construcții cu suprafețe de 133,5 metri pătrați și 19,5 metri pătrați, precum și terenul aferent pentru construcții, cu o suprafață de 0,054 hectare, amplasat pe strada Fiodor Musatov nr. 3 din municipiul Ungheni. Valoarea totală a tranzacției se ridică la aproape două milioane de lei, pasul de licitare fiind stabilit la 10%.

Conform Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere, adjudecatarul urmează să achite întreaga sumă de aproape 2 milioane de lei în termen de 20 de zile de la semnarea procesului-verbal al licitației. Ulterior, în decurs de șapte zile de la achitarea banilor în bugetul de stat, Agenția Proprietății Publice și cumpărătorul vor încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Pe lângă prețul de adjudecare, cumpărătorul va achita și impozitul privat de 1%, ceea ce înseamnă 19 250 de lei, sumă care se adaugă la valoarea totală a tranzacției.

Totodată, Agenția Proprietății Publice informează că pentru licitația „cu reducere” nu au fost depuse cereri de participare.

În total, Agenția Proprietății Publice a scos la vânzare terenuri și imobile în aproximativ 20 de localități din Republica Moldova. Cel mai valoros lot era un teren de 5,342 hectare din comuna Zagarancea, raionul Ungheni, cu un preț de pornire de 11 milioane de lei, însoțit de o obligație investițională de 5 milioane de euro, ce urma să fie realizată în termen de trei ani de la semnarea contractului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII