Tarifele lui Trump bulversează comerțul global! Cum se pregătește UE să răspundă

03 Feb. 2025, 11:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2025, 11:04 // Actual //  Ursu Victor

Uniunea Europeană se pregătește pentru o posibilă confruntare economică cu administrația Trump, în urma deciziilor controversate ale președintelui american de a impune tarife pe bunurile din Mexic, Canada și China. Într-un context tensionat, oficialii europeni au transmis clar că vor răspunde ferm oricăror măsuri arbitrare care afectează economia europeană.

Comisia Europeană a exprimat, duminică, „regretul” față de impunerea de tarife de către Trump și a subliniat că aceste măsuri „creează perturbări economice inutile” și alimentează inflația. Purtătorii de cuvânt ai Comisiei au menționat că „răspunsul UE va fi ferm față de orice tarife arbitrare sau nedrepte”, notează antena3.ro.

Ministrul francez al Industriei, Marc Ferracci, a cerut un răspuns „usturător” din partea Uniunii Europene, subliniind necesitatea unei reacții puternice pentru a proteja interesele economice ale Europei. Ferracci a insistat că negocierile comerciale cu Trump trebuie să se desfășoare într-un cadru de putere și a sugerat contramăsuri care să afecteze sectorul economic american.

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat importanța comerțului liber și capacitatea UE de a răspunde ferm oricărei acțiuni a Statelor Unite, iar ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a îndemnat la dialog și la evitarea unui război tarifar care ar dăuna tuturor.

Pe de altă parte, fostul prim-ministru belgian Guy Verhofstadt a criticat taxele vamale impuse de SUA, considerându-le un „atac flagrant” împotriva propriilor aliați și un beneficiu pentru miliardarii americani.

În acest context de tensiune comercială, economistul Marchel Alexandrovich a atras atenția asupra riscurilor acțiunilor ostile în comerțul global, evidențiind răspunsul similar al Canadei, care a impus tarife asupra bunurilor americane.

De asemenea, economistul Klaas Knot a avertizat că noile tarife impuse de Trump vor conduce la o creștere a inflației și a dobânzilor în SUA și vor afecta moneda euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.