Țările Baltice taie cablul cu Rusia! Și-au sincronizat liniile electrice cu UE

08 Feb. 2025, 14:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Feb. 2025, 14:10 // Actual //  Ursu Victor

Astăzi dimineața, Estonia, Letonia și Lituania au făcut un pas istoric, deconectându-se de la sistemul energetic IPS/UPS din Rusia și Belarus. Evenimentul marchează o etapă importantă în independența energetică a țărilor baltice față de influența rusă.

Conform companiei estone de energie Elering, procesul de decuplare a început la ora 6 dimineața, când liniile electrice dintre Lituania și regiunea rusă Kaliningrad au fost oprite. Ulterior, au fost închise conexiunile dintre Lituania și Belarus, Letonia și Rusia, iar în final liniile de înaltă tensiune dintre Estonia și Rusia.

În următoarele 24 de ore, sistemele energetice baltice vor funcționa în regim izolat, urmând ca, prin conexiunea lituano-polonă, să fie sincronizate cu rețeaua europeană ENTSO-E. Această sincronizare consolidează integrarea lor în sistemul energetic unificat al Europei continentale.

Pregătirile pentru această tranziție au început încă din 2009, însă războiul din Ucraina a accelerat semnificativ procesul. Costurile proiectului de deconectare și integrare în ENTSO-E s-au ridicat la aproximativ 1,6 miliarde de euro.

Deconectarea țărilor baltice vine la aproape trei ani după ce, pe 24 februarie 2022, Ucraina și Moldova s-au decuplat de la sistemul IPS/UPS în ziua în care Rusia a invadat Ucraina. În doar trei săptămâni, cele două țări au fost integrate de urgență în ENTSO-E, evitând un colaps energetic major.

Pentru Moldova, acest pas a fost vital, mai ales în noiembrie 2022, când Gazprom a limitat livrările de gaze, iar Ucraina nu mai putea furniza energie electrică din cauza bombardamentelor masive asupra infrastructurii sale. Ulterior, Moldova a reușit să-și asigure până la 60% din necesarul de energie prin importuri din România, după ce Gazprom a oprit complet livrările către regiunea transnistreană la începutul anului 2025.

Decuplarea țărilor baltice de la rețeaua rusească subliniază determinarea regiunii de a-și reduce vulnerabilitățile și de a se alinia la standardele europene. Acest proces este văzut nu doar ca o măsură tehnică, ci și ca un simbol al rezistenței și al unității europene în fața presiunilor geopolitice din est.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2025, 11:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Nov. 2025, 11:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Zeci de percheziții și mai multe rețineri au avut loc joi dimineață în cadrul anchetei privind presupusa piramidă financiară TUX, informează surse apropiate investigației, citate de PulsMedia.MD.

Potrivit acestora, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și procurorii au efectuat aproximativ 30 de percheziții autorizate în diferite localități din țară, în urma cărora au fost reținute pentru 72 de ore șapte persoane.

Printre cei vizați se numără și Valentin și Antonina Samoil, foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, însă aceștia nu au fost reținuți, deoarece ar fi decis să colaboreze cu ancheta.

Platforma TUX a fost promovată ca o aplicație de investiții și tranzacționare, dar în realitate ar fi funcționat ca o schemă piramidală. Sute de cetățeni și-ar fi plasat economiile, atrași de promisiunea unor câștiguri rapide, până când, în luna octombrie, sistemul s-a prăbușit.

Utilizatorii au primit un mesaj alarmant prin aplicație, prin care li se cerea să depună 100 USDT în termen de 24 de ore pentru a nu pierde accesul la conturi — sub pretextul unor „verificări KYC” (Know Your Customer). În realitate, aceste „taxe de conformitate” erau nefondate legal și făceau parte dintr-un mecanism de extorcare a unor sume suplimentare.

Ulterior, conturile au fost blocate, iar fondurile inaccesibile.

Surse judiciare susțin că în „plasa TUX” ar fi căzut inclusiv angajați ai statului – polițiști, vameși și funcționari, care au investit sume semnificative în valută.

Rulajul total al platformei în Republica Moldova este estimat la circa 48 de milioane de euro, ceea ce face din cazul TUX unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din ultimii ani.

Antonina Samoil a negat public orice implicare în conducerea sau gestionarea fondurilor TUX, susținând că acuzațiile sunt „speculative și nefondate”.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII