Percheziții în dosarul țeparilor TUX! Cuplul Samoil, foști din MAI, „vizitați” de INI, dar scapă de arest

06 Nov. 2025, 11:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Nov. 2025, 11:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Zeci de percheziții și mai multe rețineri au avut loc joi dimineață în cadrul anchetei privind presupusa piramidă financiară TUX, informează surse apropiate investigației, citate de PulsMedia.MD.

Potrivit acestora, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și procurorii au efectuat aproximativ 30 de percheziții autorizate în diferite localități din țară, în urma cărora au fost reținute pentru 72 de ore șapte persoane.

Printre cei vizați se numără și Valentin și Antonina Samoil, foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, însă aceștia nu au fost reținuți, deoarece ar fi decis să colaboreze cu ancheta.

Platforma TUX a fost promovată ca o aplicație de investiții și tranzacționare, dar în realitate ar fi funcționat ca o schemă piramidală. Sute de cetățeni și-ar fi plasat economiile, atrași de promisiunea unor câștiguri rapide, până când, în luna octombrie, sistemul s-a prăbușit.

Utilizatorii au primit un mesaj alarmant prin aplicație, prin care li se cerea să depună 100 USDT în termen de 24 de ore pentru a nu pierde accesul la conturi — sub pretextul unor „verificări KYC” (Know Your Customer). În realitate, aceste „taxe de conformitate” erau nefondate legal și făceau parte dintr-un mecanism de extorcare a unor sume suplimentare.

Ulterior, conturile au fost blocate, iar fondurile inaccesibile.

Surse judiciare susțin că în „plasa TUX” ar fi căzut inclusiv angajați ai statului – polițiști, vameși și funcționari, care au investit sume semnificative în valută.

Rulajul total al platformei în Republica Moldova este estimat la circa 48 de milioane de euro, ceea ce face din cazul TUX unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din ultimii ani.

Antonina Samoil a negat public orice implicare în conducerea sau gestionarea fondurilor TUX, susținând că acuzațiile sunt „speculative și nefondate”.

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.