Romgaz taie drumul intermediarilor! Moldova, conectată direct la gazul românesc. Energocom, în corzi

30 Mart. 2025, 18:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2025, 18:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, pregătește o mutare strategică ce ar putea schimba radical piața gazelor din Republica Moldova: înființarea unei filiale proprii la Chișinău, cu scopul de a deveni furnizor direct de gaze naturale. Astfel, compania românească ar putea rupe practic monopolul deținut în prezent de traderul de stat moldovean Energocom.

Potrivit unui document analizat de Profit.ro, conducerea executivă a Romgaz a propus acționarilor aprobarea înființării unei societăți comerciale cu răspundere limitată în Republica Moldova, denumită „Romgaz Furnizare M S.R.L.”, cu sediul în Chișinău, pe strada Mihai Eminescu nr. 70. Activitatea principală a noii entități va fi comercializarea combustibililor gazoși prin conducte. Votul asupra acestei propuneri urmează să fie exprimat în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor programată pentru 29 aprilie.

Energocom, în prezent unic intermediar între producători și consumatori, achiziționează gaze în principal de pe bursele din România și UE, revânzându-le apoi către Moldovagaz. În perioada aprilie-decembrie 2024, compania a cumpărat peste 8,8 milioane MWh de gaze, echivalentul a circa 830 milioane metri cubi, la un preț mediu de 40,09 euro/MWh. Mai bine de două treimi din aceste volume au provenit de la companii românești, inclusiv Romgaz, OMV Petrom și Engie Energy România.

Prin înființarea filialei din Moldova, Romgaz ar elimina intermediarii, poziționându-se ca furnizor angro direct, cu potențialul de a influența piața din Republica Moldova atât prin volum, cât și prin preț.

În paralel, compania face pași concreți și pe piața din România pentru a intra în segmentul de furnizare către consumatorii casnici, în prezent dominat de jucători precum Engie. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Romgaz ar putea avea același impact pozitiv asupra prețurilor la gaze precum Hidroelectrica pe piața de electricitate.

Pentru a susține acest demers, Romgaz a lansat o licitație pentru achiziționarea unei platforme IT specializate, destinată gestionării relației cu un număr nelimitat de consumatori, evaluată la peste 8,6 milioane lei plus TVA. Recent, termenul de implementare al acestui sistem a fost prelungit cu două luni.

Dacă planurile Romgaz se concretizează, Republica Moldova ar putea avea în premieră un jucător concurent real pe piața gazelor, fapt ce ar putea duce la scăderea prețurilor și creșterea transparenței în sectorul energetic.

 

10 Sept. 2026, 15:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 15:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.

Astfel, într-o singură lună, prețul a crescut cu 7,68 euro/MWh, adică aproximativ 15,3%.

În august, Energocom a livrat aproximativ 99,70 mii MWh de gaze naturale, echivalentul a circa 9,37 milioane de metri cubi, la prețul de 57,80 euro/MWh. În iulie, volumul livrat a fost de 86.450 MWh, sau aproximativ 8,38 milioane de metri cubi, la un preț mediu ponderat de 50,12 euro/MWh.

Compania precizează că gazele livrate în august au fost achiziționate prin contracte forward încheiate anterior, care stabilesc livrarea la o dată convenită, iar prețul pentru luna de livrare este calculat în funcție de evoluția prețurilor din luna precedentă.

Prețul achitat include și costurile logistice pentru livrarea gazelor până în Republica Moldova, iar ofertele furnizorilor sunt raportate la indicele european TTF, la care se adaugă costurile de transport, capacitate și alte servicii.

Energocom susține că urmărește nu doar cea mai mică cotație bursieră, ci cel mai avantajos cost total al gazului ajuns în Republica Moldova. Achizițiile sunt făcute prin licitații competitive, iar furnizorii sunt verificați inclusiv în ceea ce privește capacitatea financiară și operațională, experiența pe piețele europene și respectarea cerințelor de integritate și sancțiuni.

În zilele următoare, compania urmează să înceapă și procurările pentru suplinirea stocurilor de securitate, astfel încât volumele necesare să fie asigurate până la 1 octombrie 2026.