O companie cu ADN-ul lui Viktor Orban intră pe piața trading-ului gazelor din Moldova

02 Mai 2025, 11:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Mai 2025, 11:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania elvețiană MET Gas and Energy Marketing AG, parte a MET Group, a obținut licență pentru activitatea de trading de gaze naturale în Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru BANI.MD de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Înregistrată oficial în Elveția, dar controlată de investitori maghiari, compania este condusă de milionarul Benjamin Lakatos. Mai multe anchete de presă din Ungaria și Elveția au arătat că MET ar fi beneficiat de legături apropiate cu guvernul de la Budapesta și de tratament preferențial în cadrul unor contracte de stat, fiind considerată de presă un „vehicul economic” al cercului de influență al premierului Viktor Orban.

La începutul anului, MET a început să livreze metan în stânga Nistrului, după ce Gazprom a suspendat livările la sfârșitul anului trecut. Compania maghiară livrează 3,2 miioane de metri cubi de gaz.

MET Group este activ în peste 30 de piețe globale de gaze și deține birouri în 14 țări, inclusiv în Singapore. În 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri impresionantă de 41 de miliarde de euro. În paralel cu comerțul cu gaze, grupul dezvoltă și un portofoliu semnificativ de energie regenerabilă, cu parcuri solare în Ungaria și Spania, și eoliene în Bulgaria, având proiecte în curs și în Italia, România, Germania, Polonia și Elveția.

Anul trecut, MET Group, care a încheiat un acord de 20 de ani cu Commonwealth LNG pentru construirea unui terminal în Louisiana, va începe să exporte LNG din Statele Unite în următorii trei ani, în cadrul primului său contract pe termen lung cu această sursă de gaze.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Iul. 2026, 17:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Iul. 2026, 17:05 // Actual //  Grîu Tatiana

Consumatorii casnici de gaze naturale vor primi cu întârziere facturile pentru consumul din luna iunie. S.A. „Energocom” anunță că acestea vor fi emise estimativ în prima parte a lunii august, în contextul trecerii la propriul sistem de procesare a plăților.

Compania explică faptul că amânarea este necesară pentru testarea suplimentară a noului sistem și verificarea datelor, astfel încât procesul de facturare să se desfășoare corect și transparent.

Începând cu luna iunie, Energocom gestionează integral, în regim propriu, procesele de evidență comercială, facturare și deservire a consumatorilor finali de gaze naturale din Republica Moldova. Aceste servicii nu mai sunt prestate în baza contractului de externalizare cu Moldovagaz, fiind preluate direct de companie.

Potrivit Energocom, pentru administrarea acestor activități au fost dezvoltate propriile sisteme informatice, proceduri interne și echipe specializate. Compania susține că noul model va contribui la optimizarea cheltuielilor operaționale și la consolidarea capacităților sale interne.

Consumatorii care doresc pot achita în avans consumul de gaze pentru luna iunie. Sumele plătite vor fi înregistrate în sistem și vor fi luate în calcul la emiterea facturii.

Energocom precizează că facturile pentru consumul din luna iunie urmează să fie emise începând cu 1 august, iar cele pentru luna iulie – din 10 august.

Compania dă asigurări că întârzierea vizează exclusiv emiterea facturilor și nu afectează livrarea gazelor naturale. De asemenea, nu vor fi aplicate penalități sau majorări de întârziere, iar termenul de plată va începe să curgă din momentul emiterii facturii și va fi indicat în documentul de plată.