(VIDEO) Strategia pentru transport și mobilitate inteligentă pentru municipiul Chișinău. Pilonii pe care se bazează

16 Iun. 2021, 12:41
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Iun. 2021, 12:41 // Actual //  MD Bani

Primăria Chișinău, cu suportul PNUD Moldova și al Republicii Cehe, a elaborat Strategia pentru transport și mobilitate inteligentă pentru municipiu, precum și planul de acțiuni aferent. Documentele au fost prezentate azi, 16 iunie 2021, la un eveniment public cu participarea reprezentaților direcțiilor relevante din cadrul Primăriei Chișinău, Poliția Republicii Moldova și societatea civilă.

Strategia elaborată va contribui la dezvoltarea unui sistem inteligent de transport pentru municipiu, practic și rentabil, care mizează pe sisteme inteligente de gestionare și fluidizare.

„Tehnologiile digitale au potențialul de a revoluționa modul în care ne mișcăm, făcând mobilitatea noastră mai inteligentă, mai eficientă și, de asemenea, mai ecologică. Această strategie dar și experiența echipei cehe de experți ne va ajuta să aplicăm practicile europene moderne de planificare a mobilității și de gestionare a traficului în Chișinău”, a afirmat Victor Chironda, vice-primarul municipiului Chișinău.

Proiectul strategiei și planului de acțiuni au fost pregătite de compania „Smart Plan” din Republica Cehă. Pe parcursul anului 2020, echipa de experți, ghidată de Miroslav Svítek, profesor al Universității Tehnice Centrale din Praga, a colectat și a analizat date care reflectă situația în domeniul planificării și gestionării transportului în municipiu.

Pilonii pe care se bazează strategia:

  1. managementul traficului;
  2. transportul public/,
  3. parcările;
  4. transportul alternativ (biciclete, trotinete electrice);
  5. siguranța rutieră;
  6. electromobilitatea;
  7. sistemul central de transport inteligent.

Strategia propune soluții și pași concreți pe care Chișinăul trebuie să îi facă pentru a asigura gestiunea eficientă a parcărilor în oraș, pentru a îmbunătăți sistemul de transport public, a organiza și fluidiza traficul, dar și pentru a dezvolta o infrastructură funcțională și adaptată pentru transportul alternativ și electromobilitatea.

Prin asistența tehnică și sprijinul de specialitate pentru strategia și planul de acțiune pentru transportul și mobilitatea inteligentă, autoritățile de la Chișinău vor putea învăța din experiența și abordările cehe și europene în practicile moderne de planificare a mobilității și de gestionare a traficului, care vor asigura în cele din urmă echitate în accesul tuturor grupurilor sociale la infrastructura urbană și va crește calitatea vieții în Chișinău.

Astăzi, 16 iunie, a avut loc evenimentul de prezentare care a dat startul procesului de consultare publică a documentului, care va dura două săptămâni.

Toți cei interesați vor avea posibilitatea să îl analizeze și să vină cu solicitări de clarificare sau propuneri și sugestii de îmbunătățire.

01 Oct. 2026, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 16:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Fermierii care vor să-și dezvolte afacerea pot depune, începând de astăzi și până pe 30 octombrie, cereri pentru a obține sprijin financiar de la stat. Sunt vizate câteva categorii: tinerii și noii fermieri, dar și micii fermieri și fermele de familie din mediul rural.

Este primul apel lansat în cadrul Programului Strategic al Politicii Agricole pentru anii 2026–2030, finanțat din Agenda de reforme a Planului de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027.

Pentru tinerii și noii fermieri, sprijinul poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului, în limita a 3 milioane de lei. Micii fermieri și fermele de familie pot beneficia de un sprijin de 60–70%, de până la 2 milioane de lei pentru un proiect.

Banii pot fi obținuți în baza criteriilor și condițiilor de eligibilitate stabilite pentru fiecare măsură. Cererile pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Pentru fermierii care vor să aplice, Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală va organiza și un program de instruire cu tema „Managementul și dezvoltarea exploatației agricole”. Cursul este destinat celor care intenționează să solicite subvenții în cadrul celor două măsuri.