VIDEO Copiii au experimentat „misiuni speciale” alături de angajații MAI, de 1 Iunie

02 Iun. 2025, 11:18
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
02 Iun. 2025, 11:18 // Slider //  bani.md

De 1 Iunie, sute de copii au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului într-un mod inedit, alături de angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la Grădina Botanică și la Reședința de Stat din Condrița.

Cei mici au avut ocazia să urce în mașini cu girofar, să probeze echipamente de intervenție, să participe la demonstrații spectaculoase alături de pompieri, polițiști, carabinieri, polițiști de frontieră și salvatori. De asemenea, au interacționat cu câinii de serviciu și au aflat ce presupune o „misiune adevărată” în lumea eroilor cu epoleți.

 

„Asta vreau să fiu când voi crește mare!”, au spus entuziasmați unii dintre micuții participanți, atrași de jocurile interactive și de atmosfera plină de voie bună.

MAI a transmis, prin această inițiativă, dorința de a inspira viitoarele generații și de a le oferi copiilor lecții despre curaj, responsabilitate și bucurie.

„Să ținem mereu copilăria de mână – pentru că, pe măsură ce le oferim celor mici ce e mai bun din noi, învățăm lecții valoroase de la ei”, a transmis instituția într-un mesaj public.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 11:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Motorina și benzina A95 se ieftinesc cu câte 31 de bani pe litru marți, 10 noiembrie, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Potrivit noilor plafoane stabilite de ANRE, litrul de motorină standard va costa cel mult 35,42 lei, iar cel de benzină A95, 30,21 lei.

La prețurile maxime, un plin de 50 de litri va costa 1 771 de lei pentru motorină și 1 510,50 lei pentru benzină. În ambele cazuri, diferența față de luni este de 15,50 lei.