Serviciile aduc 44% din exporturi! Moldova și-a mutat economia în cloud

03 Iul. 2025, 11:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Iul. 2025, 11:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova marchează performanțe istorice la capitolul export de servicii, arată o analiză a economistului Veaceslav Ioniță bazată pe ultimele statistici publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Primele trei luni ale acestui an au adus 626 milioane USD încasări din servicii – cel mai mare volum pentru un trimestru I, cu 10 % peste nivelul din 2024.

La ritmul actual, valoarea anualizată a exporturilor de servicii urcă la 2,8 miliarde USD, iar depășirea pragului simbolic de 3 miliarde până la sfârșitul lui 2025 devine plauzibilă, subliniază Ioniță. Ponderea serviciilor în totalul exporturilor a atins un maxim istoric de 44,5 %, semn că Moldova migrează de la o economie axată pe bunuri spre una dominată de servicii.

IT-ul rămâne locomotiva absolută, cu 686 milioane USD – aproape un sfert din întregul export de servicii. Economistul remarcă „succesul tinerilor care, lucrând de acasă, generează valoare adăugată pentru piața globală”. Pe locul doi se situează transporturile (inclusiv componenta aeriană) cu 561 milioane USD, iar podiumul este completat de serviciile pentru afaceri (BSS) — 279 milioane USD, sector revigorat după includerea, în 2023, în regimul fiscal preferențial al parcurilor IT.

Printre ramurile cu potențial accelerat se numără educația, care trece pentru prima dată de 100 milioane USD, și serviciile medicale, evaluate la 67 milioane USD, pe fondul cererii internaționale în creștere.

Pentru prima oară, serviciile acoperă aproape jumătate din exporturile Moldovei exact când exporturile de bunuri scad. Drept consecință, balanța comercială la servicii este pozitivă, cu un excedent de circa 900 milioane USD, compensând o parte din deficitul provocat de importurile de mărfuri.

„În timp ce multe sectoare industriale stagnează, exporturile de servicii au devenit locomotiva economiei moldovenești, adaptându-se rapid și generând venituri stabile”, concluzionează Veaceslav Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 15:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 15:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Bunurile provenite din activitățile grupărilor criminale ar putea fi confiscate chiar dacă dosarul în care au fost descoperite s-a încheiat fără o condamnare. Un proiect al Ministerului Justiției introduce „confiscarea autonomă”, o procedură prin care procurorul va putea cere separat instanței să decidă ce se întâmplă cu aceste bunuri, inclusiv după o achitare definitivă sau după încetarea urmăririi penale.

Măsura ar putea fi aplicată dacă procurorul prezintă probe că bunurile provin din activitățile unui grup criminal organizat sau ale unei organizații criminale, că aceste activități pot genera câștiguri mari și că formele de confiscare specială sau extinsă nu pot fi folosite. Procurorul va trebui să demonstreze proveniența infracțională a bunurilor, fără să fie obligat să identifice fiecare infracțiune din care acestea provin.

Judecătorii vor putea lua în calcul diferența semnificativă dintre valoarea bunurilor și veniturile legale ale persoanei care le deține, lipsa unei surse legale plauzibile, dar și legăturile cu persoane asociate unei grupări criminale, dacă acestea pot explica modul în care au fost obținute bunurile.

Proiectul stabilește și o limită de timp. Măsura ar putea viza bunurile dobândite în decurs de cinci ani dinaintea faptei investigate, precum și pe cele dobândite ulterior, până când procurorul sesizează instanța. Pentru fapta în dosarul căreia au fost identificate bunurile, legea trebuie să prevadă o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare.

Procurorul ar putea solicita confiscarea și după suspendarea urmăririi penale în cazurile prevăzute de proiect. După suspendarea sau încetarea urmăririi penale, acesta va putea cere Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale să continue verificările financiare pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile pentru confiscare.

Instanța ar urma să examineze cererea în cel mult trei luni și va putea pune bunurile sub sechestru pe durata procedurii. Proprietarii și celelalte persoane ale căror drepturi pot fi afectate vor avea dreptul la avocat, la consultarea dosarului, la audiere și la contestarea hotărârii. Bunurile deținute de terți de bună-credință sunt exceptate de la confiscarea autonomă.