Sprijin internațional pentru IMM-urile moldovenești care vor să devină furnizori globali

03 Iul. 2025, 16:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Iul. 2025, 16:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova care vor să intre în lanțurile valorice internaționale pot accesa acum expertiză internațională printr-un nou apel lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în parteneriat cu Unitatea de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității.

Programul de dezvoltare a furnizorilor locali oferă sprijin tehnic și consultanță de nivel internațional pentru companiile cu potențial de export din domenii prioritare precum industria agroalimentară, prelucrarea metalelor, piese auto, echipamente industriale și electronică. Primele 20 de aplicații vor fi evaluate cu prioritate.

Firmele eligibile trebuie să aibă o cifră de afaceri de minimum 5 milioane de lei, cel puțin cinci angajați și să demonstreze o activitate sustenabilă prin date financiare recente.

Fiecare companie selectată va beneficia de un audit complet al afacerii, realizat de experți internaționali. Aceștia vor analiza procesele operaționale, situația financiară și poziționarea pe piață. În urma evaluării, va fi elaborat un plan personalizat de dezvoltare, axat pe modernizarea producției, creșterea calității și capacitatea de export.

Programul include și sesiuni de formare în grup privind eficiența energetică, certificări internaționale, tehnologii moderne, precum și acces la rețele de cumpărători internaționali.

Inițiativa urmărește nu doar sprijinirea companiilor selectate, ci și consolidarea expertizei locale, prin transfer de know-how și bune practici.

Înscrierea se face online, iar selecția are loc pe măsură ce aplicațiile sunt recepționate. Grila de evaluare include criterii de eligibilitate tehnice și financiare, dar și potențialul de export al fiecărei afaceri.

Programul este implementat cu suportul Grupului Băncii Mondiale și al Guvernului Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.