Zonă economică fantomă! Guvernul închide proiectul-mumie de la Tvardița

09 Iul. 2025, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Iul. 2025, 10:10 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul urmează să aprobe în ședința de astăzi hotărârea privind lichidarea Zonei Economice Libere Tvardița, la doar șapte ani de la înființare. Motivele sunt clare: lipsa totală a activității economice, a rezidenților și a investițiilor. Deși zona a fost creată în 2018, niciun investitor nu a venit să-și deschidă afacerea aici, iar terenul de aproape 11 hectare a rămas complet neutilizat.

Potrivit documentului, administratorul principal, „Sud Zona”, nu a reușit să pună în funcțiune platforma industrială și nici să atragă vreun rezident în toată perioada de funcționare. De altfel, Autoritatea Națională pentru Reglementarea Activităților din Zona Economică Liberă a constatat în mai multe controale lipsa oricărei activități economice sau investiționale în această subzonă.

Guvernul consideră că menținerea acestei structuri fără activitate este nejustificată și generează doar costuri administrative inutile. După aprobarea hotărârii, terenul de 10,86 hectare va fi transmis din gestiunea administratorului către autoritatea publică locală din Tvardița.

Decizia vine în contextul unei reevaluări a eficienței ZEL-urilor din Republica Moldova, unele dintre ele fiind criticate pentru lipsa impactului economic promis și pentru transformarea în simple facilități fiscale fără rezultate concrete.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.