Teroare economică la Kremlin. Companiile private sunt smulse din mâinile proprietarilor

14 Iul. 2025, 15:08
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
14 Iul. 2025, 15:08 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Confiscarea companiilor private și trecerea acestora sub controlul statului a devenit o practică tot mai frecventă în Rusia. Dacă în 2021, preluarea forțată a Bashkir Soda Company era privită ca o excepție, în 2024 și 2025 procesul a căpătat amploare, iar naționalizările au devenit aproape rutină, arată o analiză Forbes.

Potrivit estimărilor băncii T-Bank, în 2024 au fost confiscate cel puțin 64 de companii, iar valoarea totală a activelor preluate de stat în perioada 2022–2024 se ridică la circa 1,8 trilioane de ruble. Mai grav este faptul că în 64% din cazuri, deciziile de naționalizare s-au luat în regim închis, fără transparență publică.

Anul 2025 a început cu o lovitură simbolică: aeroportul Domodedovo, unul dintre cele mai mari din Rusia, a fost preluat de stat în doar trei zile, printr-un demers al autorităților vizând 25 de companii deținute de omul de afaceri Dmitri Kamenșcik – valoarea estimată a acestora depășește 1 trilion de ruble.

În mai, activele companiei „Sayanskkhimplast”, cel mai mare producător de PVC din Rusia, au fost de asemenea transferate statului. Procuratura Generală a invocat faptul că patronul real, Viktor Kruglov, ar fi desfășurat activități de afaceri în timp ce ocupa o funcție publică, încălcând legea.

Ultima confiscare majoră a avut loc în iulie 2025, când grupul minier „Iujuralzoloto” (UGC), deținut de miliardarul și deputatul regional Konstantin Strukov, a trecut în proprietatea statului. Averea lui Strukov era estimată la 1,9 miliarde de dolari. Pe 5 iulie au apărut informații că Strukov ar fi încercat să fugă din țară cu un avion privat spre Turcia, dar a fost împiedicat de Rosaviația – o informație dezmințită ulterior de companie.

Cele mai multe companii preluate de stat au activat în domeniul alimentar (19 firme), imobiliar (12) și comercial (6). Naționalizările recente sugerează o consolidare agresivă a controlului statului asupra economiei ruse, în detrimentul antreprenoriatului privat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.