Linia Vulcănești–Chișinău trece prin buzunarul cetățenilor: tariful de transport crește

22 Iul. 2025, 10:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2025, 10:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru serviciul de transport al energiei electrice prestat de operatorul sistemului de transport, Î.S. „Moldelectrica”. Astfel, începând cu perioada următoare, tariful va fi de 261 lei/MWh (fără TVA), cu 13 lei/MWh mai mult decât tariful anterior, ceea ce reprezintă o creștere de 5%.

Principala cauză a ajustării este modificarea legii cu privire la energia electrică, potrivit căreia, în calculul tarifului de transport trebuie inclusă valoarea investițiilor în infrastructura de interes național. Conform noilor prevederi, a fost luată în considerare suma de aproximativ 29,77 milioane euro, reprezentând valoarea de proiect a liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV Vulcănești–Chișinău.

Această lucrare a fost declarată de utilitate publică și interes național, iar potrivit datelor contabile prezentate de „Moldelectrica”, deja au fost debursate mijloace financiare pentru construcția acestei linii de interconectare strategică.

Noua linie Vulcănești–Chișinău este un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, fiind parte a procesului de integrare în piața electrică europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

08 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 11:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciile funerare și întreprinderile care confecționează sicrie, coroane și alte articole funerare ar putea pierde scutirea de la plata taxei locale pentru unitățile comerciale și prestările de servicii. Modificarea este inclusă în proiectul de simplificare a legislației fiscale și vamale.

Documentul propune abrogarea literei g) din articolul 295 al Codului fiscal, care scutește în prezent de această taxă „serviciile funerare și serviciile de confecționare a sicrielor, coroanelor, florilor artificiale, ghirlandelor”.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, întreprinderile din industria funerară vor putea fi obligate să achite taxa locală pentru unitățile comerciale și de prestări servicii, în aceleași condiții ca alte categorii de afaceri.

Valoarea taxei nu este stabilită uniform la nivel național, ci este aprobată de fiecare autoritate publică locală. Prin urmare, povara fiscală pentru firmele funerare ar putea varia de la o localitate la alta.

Eliminarea scutirii ar putea majora cheltuielile firmelor din domeniu, însă proiectul nu stabilește că acestea vor fi transferate automat în prețurile achitate de familiile îndoliate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!