Salarii cu întârziere de jumătate de an: Bolea speră să stingă „rușinea” de la CFM abia în toamnă

25 Iul. 2025, 11:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iul. 2025, 11:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a recunoscut deschis dificultățile financiare ale întreprinderii Calea Ferată din Moldova (CFM) și a promis că restanțele salariale vor fi achitate integral până în toamna acestui an. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

„Astăzi, vă spun sincer, bănuț cu bănuț se adună la Calea Ferată ca să se plătească salariile. Pentru că eu știu și înțeleg cât e de complicat să muncești și să primești salariul în luna iulie pentru luna ianuarie. Dincolo de orice, sunt oameni, au familii, copii”, a declarat ministrul, subliniind realitatea grea cu care se confruntă angajații CFM.

Potrivit lui Bolea, începând cu luna martie, transferurile salariale către angajați se fac în mod constant, în funcție de veniturile disponibile. „Practic, permanent intră bani în conturile lor. Se transferă, se acoperă lună cu lună, se recuperează din urmă. Este un proces continuu”, a adăugat oficialul.

Referindu-se la soluționarea definitivă a problemei restanțelor, ministrul a dat un termen concret: „Veniturile sunt în creștere, iar noi preconizăm septembrie-octombrie să finalizăm cu această rușine.”

Totodată, Bolea a subliniat importanța strategică a Căilor Ferate ale Moldovei, atât pentru economia națională, cât și în context european: „Căile Ferate din Republica Moldova sunt foarte importante, iar toată Europa pune un accent foarte mare pe dezvoltarea infrastructurii feroviare”.

În anul 2024, CFM a înregistrat pierderi de 228 milioane lei și restanțe salariale de peste 100 milioane lei. În primul trimestru al anului 2025, volumul de mărfuri transportate pe cale ferată a scăzut cu 15,7%, iar parcursul acestora (tone-kilometri) s-a redus cu aproape 30% față de perioada similară din 2024. Cota feroviarului în transportul total de marfă din țară este de doar 13,4%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 15:36
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 15:36 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Produsele alimentare riscă să intre într-un nou val de scumpiri, pe măsură ce oferta de produse autohtone se va reduce, iar piața internă va deveni tot mai dependentă de importuri, potrivit  avertismentului BNM, care atrage atenția că majorarea prețurilor alimentare pe piețele internaționale ar putea fi transmisă treptat și consumatorilor moldoveni.

Potrivit BNM, în trimestrul III al anului 2026, ritmul anual de creștere a prețurilor la produsele alimentare s-a temperat și a ajuns la o medie de 5,03%, cu 0,87 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul precedent. Evoluția a fost determinată în principal de recolta agricolă favorabilă, care a contribuit la creșterea ofertei de produse autohtone și la reducerea presiunilor asupra prețurilor.

Cele mai importante contribuții la temperarea inflației alimentare au venit din partea legumelor, ouălor și produselor din carne.

„Condițiile climaterice favorabile din anul curent au susținut dezvoltarea culturilor agricole, contribuind la formarea unei oferte relativ mari de produse autohtone pe piața locală”, constată Banca Națională.

Totuși, situația favorabilă de pe piața internă contrastează cu evoluțiile internaționale. În timp ce în Moldova ritmul scumpirilor alimentare s-a temperat, pe piețele externe prețurile au continuat să crească. Potrivit datelor prezentate de BNM, produsele alimentare pe piața internațională au fost, în trimestrul III 2026, în medie cu 3,4% mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Banca centrală avertizează că această diferență ar putea deveni o problemă pentru consumatorii moldoveni în lunile următoare, odată cu diminuarea stocurilor de produse agricole autohtone și creșterea ponderii alimentelor importate.

Astfel, presiunile inflaționiste externe ar putea determina noi majorări ale prețurilor la produsele alimentare comercializate în Republica Moldova.

În plus, BNM atrage atenția că scumpirea energiei, a fertilizanților și a transportului la nivel internațional riscă să se transmită treptat în costurile de producție și, ulterior, în prețurile finale ale alimentelor.

Pentru anul 2026, Banca Națională prognozează o creștere medie anuală de 5,9% a prețurilor produselor alimentare, iar pentru 2027 estimează un ritm de 5,8%.

Deși aceste prognoze indică o temperare a presiunilor inflaționiste față de unele perioade precedente, ele nu presupun ieftinirea generalizată a alimentelor, ci continuarea creșterii prețurilor într-un ritm mai moderat.

Potrivit BNM, evoluția prețurilor alimentare în perioada următoare va depinde de oferta agricolă internă, de cererea populației, de cursul de schimb al leului și de evoluția prețurilor internaționale.

În același timp, raportul arată că inflația generală a accelerat până la 8,6% în septembrie 2026, iar presiunile provenite din sectorul energetic și din importuri continuă să reprezinte riscuri pentru stabilitatea prețurilor.