Milioane îngropate în asfalt neterminat! Turcii de la ÖZKA și-au încearcat norocul la un alt contract uriaș

14 Aug. 2025, 10:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Aug. 2025, 10:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Turcii de la ÖZKA İnşaat A.Ş, care au lăsat neterminat segmentul de drum Hîncești–Cantemir, au participat și la licitația pentru reabilitarea tronsonului Cantemir–Cahul, cu o lungime de 42 km și un cost estimat de 57 de milioane de euro.

În competiție s-au înscris cinci companii, însă câștigătoare a fost desemnată Automagistral-Pivden LLC din Ucraina.

ÖZKA İnşaat A.Ş a câștigat anterior licitația pentru modernizarea drumului Hîncești–Cantemir, lucrări ce ar fi trebuit finalizate în februarie 2023. Termenul de dare în exploatare a fost deja prelungit o dată, până la sfârșitul lui 2024, însă drumul rămâne incomplet. Progresul fizic raportat variază, potrivit datelor oficiale, între 60% și 74%.

În prezent compania a contractat un subantreprenor. Este vorba de compania Nouconst, care urmează să așterană stratul de uzură până la sfârșitul anului, iar în 2026 să-l dea în exploatare.

 Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Iul. 2026, 13:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Iul. 2026, 13:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a lansat în consultări publice un proiect de hotărâre care prevede transferul a 66 776 de garanții de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile către furnizorii de energie electrică, după ce acestea nu au fost comercializate de furnizorul central, S.A. „Energocom”.

Potrivit notei de argumentare, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2026, ANRE a emis 66 779 de garanții de origine aferente energiei regenerabile livrate către furnizorul central. Ulterior, Energocom a notificat Agenția că a reușit să comercializeze doar 100 de garanții, ceea ce a făcut necesară repartizarea celor rămase către furnizorii care livrează energie consumatorilor finali, proporțional cu cota pe care o dețin pe piața de retail.

Conform proiectului, Premier Energy ar urma să primească 49 241 de garanții de origine, iar Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE Nord) – 15 611. Restul vor fi distribuite altor furnizori, printre care M.Energy Trading (1.141), Navitas Energy (656), ML Energy-Group (82), Alectrona Energy (19), ECOSOLAR PARK (25) și TERRAENERGIA (1).

ANRE explică faptul că garanțiile de origine sunt documente electronice care certifică faptul că energia electrică furnizată provine din surse regenerabile. Totodată, instituția menționează că cinci garanții de origine nu au putut fi repartizate, deoarece o garanție corespunde unui 1 MWh de energie regenerabilă, acestea urmând să fie incluse în următoarea etapă de alocare.