Pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare, spațiul informațional din Republica Moldova devine tot mai agitat. Directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, a explicat într-un interviu acordat pentru grupul de presă REALITATEA cum rețelele sociale, influencerii și noile platforme media modelează opinia publică, de ce dezinformarea se propagă rapid și cine se află în spatele manipulărilor.
Alegeri în Moldova: cine controlează (dez)informarea?
Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.
„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.
Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.
„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.
Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.
Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.
Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.
-
1Cum ajungi să produci energie de 150 mii de lei și să datorezi 720 mii? Scandalul care zguduie piața electricității
-
2Bancherul care a devenit rege peste grâul Moldovei! Un singur exportator controlează o cincime din piață
-
3Cartel la licitațiile pentru reparația drumurilor: 27 de întreprinderi, amendate cu 95 de milioane de lei
-
4Haosul de la Giurgiulești! Pentru 40 de euro economisiți, camioanele zac trei zile în cozi
-
5Chișinăul, cimitirul investițiilor imobiliare! Dezvoltatorii s-au plâns premierului Tofan
