Platformele Realitatea, atacate masiv în ultimele săptămâni. Circa 250.000 de tentative, timp de 21 zile

22 Aug. 2025, 16:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Aug. 2025, 16:46 // Actual //  Ursu Victor

Platformele grupului de presă Realitatea, online şi RLIVE TV, sunt ținta unui atac cibernetic masiv în ultimele săptămâni. Timp de 21 de zile am identificat circa 250.000 de tentative de interferență cibernetică.

Am fost nevoiți să blocăm peste 12.000 de adrese, care au generat un număr mare de atacuri combinate.

Atacurile vin din țări precum Federația Rusă, China, Iran, Vietnam, SUA. Acestea au inclus atacuri de tip DDoS, brute-force asupra panourilor de administrare, tentative de exploatare a vulnerabilităților în sistemele informaționale, dar și campanii de raportare abuzivă a domeniilor și conținutului către Google LLC și alte platforme internaționale, precum motoare de căutare și rețele sociale. Aceste acțiuni au generat riscul de includere pe liste negre (blacklist) și limitarea temporară a vizibilității platformelor noastre în căutări și distribuirea conținutului.

Atragem respectuos atenția Google și celorlalte companii de tehnologie că asemenea practici fac dificilă activitatea noastră jurnalistică și solicităm examinarea mai rapidă a acestor cazuri, precum și dezvoltarea unor mecanisme de validare mai riguroase, care să prevină blocările abuzive

Acțiuni similare, abundente și intense au avut loc și anterior. În aprilie 2025, platformele grupului de presă Realitatea, online şi RLIVE TV, au fost ținta unui atac cibernetic masiv. Timp de 14 zile am identificat circa 150.000 de tentative de interferență cibernetică.

Anul trecut, au existat 3 valuri mari de atacuri cibernetice, în martie-aprilie, august și septembrie-octombrie, pe care am reușit să le respingem cu succes.

Considerăm că efortul malign testează rezistența și reziliența noastră înaintea alegerilor parlamentare, care se vor desfășura pe 28 septembrie 2025.

Echipa noastră întreprinde măsuri, ca să implementeze diverse sisteme, pentru a contracara atacurile de acest gen, însă se pare că acest efort a devenit actualmente insuficient. Pe interior, mobilizăm forțele, pentru a menține sistemele reziliente. Suntem conectați la sisteme anti-Ddos de la cei mai mari operatori naționali, dar şi internaționali. Acționăm constant, pentru a ne consolida securitatea cibernetică. De asemenea, am implementat firewall-uri de nouă generație (NGFW), sisteme IDS/IPS și mecanisme de rate limiting la nivel de servere.

Departamentul IT lucrează în continuare, pentru a combate atacurile și a proteja spațiul informațional în care cred cititorii și telespectatorii noștri şi reziliența în fața atacurilor cibernetice care evoluează rapid.

18 Sept. 2026, 14:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2026, 14:33 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Avarierea podului feroviar de la Zatoka, cunoscut și drept podul Belgorod-Dnestrovsk, poate muta o parte a presiunii logistice din sudul Ucrainei spre porturile dunărene și, indirect, spre infrastructura Republicii Moldova, avertizează economistul Iurie Rija.

Potrivit analizei sale, dacă podul nu este redeschis, timpul minim de așteptare pentru vagoanele cu cereale orientate către porturile ucrainene de la Dunăre ar putea ajunge la 26 de zile.

Rija precizează că această perioadă nu reprezintă durata efectivă a unei călătorii feroviare, ci coada logistică în care vagoanele pot rămâne până când infrastructura disponibilă reușește să le preia și să le înainteze către terminalele portuare.

Dimensiunea fluxului este deja mare. Potrivit datelor invocate de economist, de la începutul lunii au fost transportate spre porturile dunărene aproximativ 118 mii de tone de cereale.

În condițiile în care legătura directă prin Zatoka rămâne limitată, o parte mai mare a mărfurilor ar urma să fie redirecționată către alte trasee, inclusiv către sistemul portuar Reni–Izmail–Chilia–Vylkove.

„Problema nu dispare. Congestia se mută”, subliniază Rija.

Economistul explică faptul că fiecare verigă a lanțului logistic poate deveni un punct de blocaj: liniile feroviare alternative, stațiile, punctele de frontieră, terminalele de transbordare, disponibilitatea barjelor și a navelor, precum și pescajul disponibil pe Dunăre.

În acest context, Republica Moldova capătă o importanță strategică mai mare. Rețeaua feroviară moldovenească poate deveni parte a rutelor alternative dintre Ucraina, Dunăre și frontiera cu România, inclusiv prin coridoarele Volcineț–Bălți–Ungheni și Basarabeasca–Reni–Giurgiulești.

Rija avertizează însă că oportunitatea de tranzit vine cu un risc direct pentru exportatorii moldoveni.

„Moldova are propriile cereale și oleaginoase care trebuie evacuate. În același timp, infrastructura feroviară, locomotivele, liniile, punctele de frontieră și terminalele portuare reprezintă resurse fizice limitate”, arată economistul.

Potrivit lui, un volum suplimentar de tranzit poate genera venituri pentru infrastructura moldovenească, dar, dacă nu este gestionat corect, poate ajunge să concureze cu exporturile de origine moldovenească.

Presiunea se poate transmite și în prețurile agricole. O rotație mai lentă a vagoanelor înseamnă marfă blocată mai mult timp, capital financiar imobilizat și costuri logistice mai mari.

„Costul logistic nu rămâne numai la transportator sau trader. Într-un final, acesta se transmite de-a lungul întregului lanț comercial și poate ajunge inclusiv în prețul oferit fermierului la poarta depozitului”, avertizează Rija.

Economistul rezumă efectul în lanț astfel: pod avariat, rută feroviară limitată, redirecționarea vagoanelor, timpi de așteptare mai mari, presiune asupra rutelor alternative și porturilor dunărene, rotație mai lentă a materialului rulant și costuri logistice în creștere.

În opinia sa, întrebarea economică esențială pentru Republica Moldova este cât tranzit suplimentar poate prelua sistemul local fără ca acesta să reducă viteza de evacuare a propriilor cereale și oleaginoase.

Rija subliniază că diferența reală nu este între rutele existente pe hartă, ci între capacitatea teoretică și cea efectiv disponibilă în teren.