Bulgargaz sparge monopolul gazelor în Moldova. ANRE a emis licența pe 10 ani

23 Aug. 2025, 09:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Aug. 2025, 09:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a emis o licență de 10 ani companiei Bulgargaz North SRL pentru comerțul cu gaze naturale în Republica Moldova.

Noua firmă a fost înregistrată în iunie 2025 de compania bulgară de stat Bulgargaz, controlată de Bulgarian Energy Holding EAD. Administrator al Bulgargaz North SRL figurează Veselin Sinabov, director executiv al Bulgargaz.

Până acum, Bulgargaz nu avea filiale în Republica Moldova sau în afara Bulgariei, însă deține o licență de 20 de ani pentru comerțul cu gaze pe piața din Grecia.

Odată cu apariția Bulgargaz North SRL, numărul companiilor licențiate pe piața gazelor din Republica Moldova a crescut la cinci. Celelalte sunt Proaltgaz, MET Furnizare, NPGEM și Watt Prime.

Bulgaria a renunțat la gazul rusesc după ce Gazprom a încercat să majoreze brusc prețurile și a oprit livrările. În iulie 2024, Bulgargaz a inițiat un arbitraj internațional împotriva Gazprom, solicitând 400 milioane de euro despăgubiri pentru oprirea livrărilor din 2022. În martie 2022, Vladimir Putin a semnat decretul prin care statele „neprietenoase” trebuiau să plătească gazul în ruble, condiție respinsă de Sofia.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.