Trei ședințe la rând, trei reduceri! Rata cheie în Rusia ajunge la 17%

12 Sept. 2025, 14:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2025, 14:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Centrală a Rusiei a anunțat vineri o nouă reducere a ratei cheie, de la 18% la 17% anual. Este a treia ședință consecutivă în care autoritatea monetară relaxează politica de creditare, după scăderile operate în iunie (la 20%) și iulie (la 18%). Ultima dată când rata s-a aflat sub acest nivel a fost în iulie 2024, când era 16%.

Potrivit instituției, decizia a fost luată în condițiile în care inflația anualizată rămâne peste pragul de 4%, dar economia dă semne de răcire și revine pe o traiectorie de creștere mai echilibrată. În același timp, creditarea s-a reactivat în ultimele luni, iar așteptările inflaționiste continuă să fie ridicate.

Banca Centrală a subliniat că își menține politica strictă și va păstra „nivelul de înăsprire necesar” pentru a readuce inflația la ținta stabilită în 2026. Totuși, deciziile viitoare vor depinde exclusiv de „sustenabilitatea încetinirii inflației și de dinamica așteptărilor inflaționiste”.

Instituția notează că presiunile care au alimentat creșterea prețurilor în ultimele luni s-au redus, însă nu au dispărut. Deși observă încetinirea economiei, banca centrală nu anticipează o recesiune, invocând date care arată o activitate economică încă pozitivă în trimestrul al treilea. Creșterea veniturilor populației și cheltuielile bugetare susțin cererea internă, iar consumul chiar a accelerat ușor.

În pofida reducerii de vineri, unii analiști consideră decizia mai dură decât așteptările pieței. Potrivit Reuters, investitorii anticipau fie o scădere mai amplă, la 16%, fie o menținere mai agresivă a politicii. „La ședința din octombrie, cred că vom vedea o nouă reducere cu 1 punct procentual, până la 16%”, a comentat investitorul Evgheni Kogan.

În prezent, rata șomajului rămâne la minime istorice, 2,2% în iulie, iar deficitul de forță de muncă continuă să fie o problemă pentru multe companii. Totodată, creșterea salariilor rămâne peste nivelul productivității, ceea ce poate menține presiunile inflaționiste.

Banca Centrală estimează că, până la finalul anului, creditarea va avansa spre limita superioară a prognozei de 7–10%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Aug. 2026, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2026, 16:31 // Actual //  Ursu Victor

Europa a înregistrat un nou record negativ în ceea ce privește volumul gazelor naturale injectate în depozitele subterane, în timp ce diferența față de nivelul stocurilor din anul trecut continuă să crească.

Potrivit datelor Gas Infrastructure Europe, pe 4 august a fost înregistrat cel mai mic volum de gaze injectat într-o asemenea zi din 2012 și până în prezent.

În primele patru zile ale lunii august, decalajul față de stocurile din aceeași perioadă a anului trecut s-a mărit cu aproximativ 400 de milioane de metri cubi. Diferența a ajuns astfel la 12,4 miliarde de metri cubi.

În prezent, volumul gazelor păstrate în depozitele subterane europene este cu 17,6% mai mic decât la aceeași dată din 2025.

Situația este îngrijorătoare în special în marile economii europene. Depozitele din Germania sunt umplute în proporție de mai puțin de 50%, iar în Țările de Jos nivelul stocurilor a coborât sub 40%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!