Afacere gigant: Iran şi Rusia au semnat un pact nuclear de miliarde

26 Sept. 2025, 15:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2025, 15:43 // Actual //  Ursu Victor

Teheranul și Moscova au semnat un contract în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare în sudul Iranului, potrivit Le Figaro.

Televiziunea de stat din Iran a relatat că: „Un acord pentru construirea a patru centrale nucleare în valoare de 25 de miliarde de dolari în Sirik”, în provincia Hormozgan din sudul țării, „a fost semnat între compania iraniană Hormoz și Rosatom”.

Iranul și aliatul său rus au semnat un contract în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare în sudul Iranului, a anunțat vineri, televiziunea iraniană. Iranul are în prezent o singură centrală nucleară operațională în Bushehr, cu o capacitate de producție de 1.000 de megawați, ceea ce reprezintă doar o fracțiune din necesarul de energie electrică al țării.

„Un acord pentru construirea a patru centrale nucleare în valoare de 25 de miliarde de dolari în Sirik , în provincia Hormozgan din sud, a fost semnat între compania iraniană Hormoz și Rosatom ”, a relatat televiziunea de stat. Nu au fost oferite detalii cu privire la calendar.

Capacitatea fiecăreia dintre viitoarele centrale electrice este de aproximativ 1.255 MW de energie electrică, potrivit agenției oficiale de știri IRNA. Acest acord vine pe fondul unui impas între Iran și țările occidentale privind programul său nuclear.

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md