Exporturile de alcool moldovenesc s-au redus cu 7,4%, dar SUA au dat lovitura: +65% într-un an

05 Oct. 2025, 11:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Oct. 2025, 11:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de alcool etilic și băuturi alcoolice ale Republicii Moldova au totalizat 62,76 milioane USD în trimestrul II 2025, în scădere cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Uniunea Europeană rămâne principala piață de desfacere cu 23,17 milioane USD, însă cu o ușoară reducere de 1,9% față de T2 2024, în timp ce livrările către statele CSI au coborât la 12,83 milioane USD, cu 15,1% mai puțin. Piețele din afara UE și CSI au generat 26,76 milioane USD, marcând o scădere de 18,9%.

Pe anumite destinații, exporturile au înregistrat însă creșteri spectaculoase. Belarus a cumpărat băuturi moldovenești de 11,60 milioane USD, cu 23,1% mai mult, România a urcat la 10,43 milioane USD (+10,6%), Ucraina la 9,23 milioane USD (+48,9%), iar SUA la 5,27 milioane USD, în creștere cu aproape 65% față de anul precedent. Serbia și Cehia au marcat, de asemenea, majorări de peste 20%, respectiv 33%.

În schimb, Germania a redus drastic comenzile, cu o scădere de peste 61%, până la doar 0,51 milioane USD. Pierderi s-au înregistrat și în Marea Britanie (-17%), Canada (-41,7%) și Turcia (-24,1%). Evoluțiile contrastante arată o repoziționare a exporturilor moldovenești de alcool, cu pierderi pe piețele tradiționale europene, dar cu extindere semnificativă în SUA și Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.