„Big Brother” bancar: FSB cere băncilor să păstreze toată corespondența cu clienții

30 Oct. 2025, 09:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
30 Oct. 2025, 09:26 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a cerut instituţiilor bancare ruse să stocheze mesajele şi corespondenţa clienţilor, precum şi datele provenite din aplicaţiile bancare, pentru a fi puse la dispoziţia organelor de forţă, scrie RBK.

Potrivit publicaţiei ruse RBC, până în 2027 organizaţiile de credit trebuie să instaleze sisteme hardware-software de tip „SORM” („sistem de măsuri de urmărire operaţional-investigativă”) care să permită autorităţilor să acceseze date de la clienţi în mod direct.

FSB consideră că băncile intră sub incidenţa statului „organizator al răspândirii informaţiei”, având în vedere că prin site-uri şi aplicaţii mobile clienţii pot schimba mesaje.

Marile bănci nu au comentat oficial aceste cerinţe, iar producătorii de sisteme SORM declară că au observat un interes în creştere pentru implementarea acestor produse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 11:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciile funerare și întreprinderile care confecționează sicrie, coroane și alte articole funerare ar putea pierde scutirea de la plata taxei locale pentru unitățile comerciale și prestările de servicii. Modificarea este inclusă în proiectul de simplificare a legislației fiscale și vamale.

Documentul propune abrogarea literei g) din articolul 295 al Codului fiscal, care scutește în prezent de această taxă „serviciile funerare și serviciile de confecționare a sicrielor, coroanelor, florilor artificiale, ghirlandelor”.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, întreprinderile din industria funerară vor putea fi obligate să achite taxa locală pentru unitățile comerciale și de prestări servicii, în aceleași condiții ca alte categorii de afaceri.

Valoarea taxei nu este stabilită uniform la nivel național, ci este aprobată de fiecare autoritate publică locală. Prin urmare, povara fiscală pentru firmele funerare ar putea varia de la o localitate la alta.

Eliminarea scutirii ar putea majora cheltuielile firmelor din domeniu, însă proiectul nu stabilește că acestea vor fi transferate automat în prețurile achitate de familiile îndoliate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!