Băncile înoată în bani, dar nu dau nimănui! Munteanu le acuză că sufocă economia

03 Nov. 2025, 12:23
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 12:23 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a criticat modul în care băncile comerciale din Republica Moldova gestionează resursele financiare, acuzând sectorul bancar de pasivitate față de economia reală. Într-o declarație de la tribuna Parlamentului, șeful Executivului a afirmat că instituțiile financiare preferă să-și plaseze lichiditățile în hârtii de valoare și instrumente financiare sigure, în loc să crediteze întreprinderile mici și mijlocii sau agricultura – domenii vitale pentru dezvoltarea economică.

„Eu îmi dau seama că este o problemă. Am discutat cu guvernatoarea Băncii Naționale că trebuie să găsim un model mai eficient, fiindcă băncile au foarte multe lichidități pe care nu prea știu cum să le folosească. Ele le pun în hârtii de valoare, dar nu prea investesc în economia reală. Noi ne gândim cum să accelerăm acest proces și deja ne-am înțeles să avem ședințe comune cu băncile comerciale pentru a le asculta și a identifica soluții concrete”, a declarat premierul.

Munteanu a subliniat că, în opinia sa, situația se va ameliora după alegeri, odată cu revenirea stabilității politice și economice, dar a insistat că statul trebuie să intervină pentru a încuraja băncile să-și asume un rol mai activ în creditarea economiei.

„Eu am o ambiție personală – am fost implicat în programe de microfinanțare și am fost printre fondatorii ProCredit. În Ucraina, ProCredit finanța sectorul agrar, dar în Moldova, din păcate, nu. Dacă am putea prelua unele practici de acolo și să le aplicăm aici, ar fi foarte bine. Trebuie să ne gândim la sectorul mic și mijlociu, nu doar la clienți mari cu gajuri mari”, a spus premierul.

Șeful Guvernului a criticat și filosofia conservatoare a sistemului bancar, care preferă garanțiile materiale mari în locul creditării productive:

„Modelul actual de a cere gaj mare și de a lichida activele în caz de problemă nu funcționează pentru IMM-uri. Băncile trebuie să învețe să facă altceva, să își schimbe filosofia.”
Totodată, premierul a atras atenția asupra efectului normelor prudențiale impuse la nivel european, care, în opinia sa, pot descuraja finanțarea unor sectoare precum agricultura:

„Banca Centrală Europeană a impus multe norme prudențiale care poate au sens în Europa Centrală, dar la noi nu funcționează la fel. În agricultură, modelul de finanțare trebuie să fie altul decât cel aplicat în servicii sau industrie”.

15 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 16:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom nu exclude o eventuală ajustare a tarifului la gazele naturale dacă evoluțiile pieței vor modifica semnificativ costul de achiziție, însă spune că este prea devreme pentru a estima nivelul unei posibile scumpiri. Într-un răspuns oferit BANI.MD, compania precizează că prețul mediu ponderat de procurare inclus în actualul tarif este de 598,52 euro pentru o mie de metri cubi.

Energocom amintește că aplică tariful reglementat aprobat prin Hotărârea ANRE, în vigoare din 1 septembrie. Anume în acest calcul, aprobat de regulator, este inclus prețul mediu ponderat de 598,52 EUR/1000 m³.

Compania precizează că valoarea de circa 630 de dolari pentru mia de metri cubi, invocată anterior în fundamentarea tarifului, nu poate fi folosită direct ca reper pentru costul gazelor din întreaga perioadă următoare, deoarece aceasta trebuie analizată în funcție de perioada și parametrii pentru care a fost efectuat calculul.

„Pentru tariful aplicat în prezent, reper este prețul mediu ponderat aprobat de ANRE prin Hotărârea nr. 512 din 21.08.2026”, se arată în răspunsul Energocom pentru BANI.MD.

Întrebată dacă, în condițiile în care prețul de achiziție ar fi urcat la peste 830 de dolari pentru mia de metri cubi, există riscul unei noi solicitări de majorare a tarifului, compania a invocat metodologia ANRE.

Potrivit pct. 60 din Metodologia aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 355 din 13 august 2021, dacă apar factori obiectivi care generează necesitatea majorării sau micșorării venitului reglementat cu peste 1%, furnizorul sau Agenția poate iniția procedura de ajustare a prețurilor în vigoare.

Energocom subliniază însă că, la această etapă, ar fi prematură estimarea unui nou tarif.

„O parte importantă a prețurilor pentru volumele care urmează să fie livrate în sezonul rece încă se formează, iar costul mediu ponderat depinde atât de prețurile efective de achiziție, cât și de volumele consumate în fiecare perioadă”, precizează compania.

Prin urmare, o eventuală ajustare a tarifului va putea fi calculată doar în baza parametrilor reali de achiziție și consum, conform metodologiei ANRE.

Energocom mai spune că monitorizează permanent evoluțiile de pe bursele internaționale și situația geopolitică, pe care o califică drept „foarte imprevizibilă”.

Ultima majorare a tarifului la gaz a fost operată la 1 septembrie când a crescut cu peste 40%, la 20,30 lei metru cub.